Arad: Primăria a alocat peste 1,6 milioane de lei pentru programul „Masa caldă în școli”. Cine sunt beneficiarii

Arad: Primăria a alocat peste 1,6 milioane de lei pentru programul Masa caldă în școli. Cine sunt beneficiarii
Foto simbol: Pixabay

Primăria din Arad a alocat peste 1,6 milioane de lei pentru ca elevii cu o situația materială mai precară să poată primi la școală o masă caldă.

Programul va începe în 5 decembrie, iar beneficiari vor fi elevi din învăţământul de stat, a anunţat, marţi, Primăria Arad.

Patru școli au fost înscrise în program

Au fost înscrise în program patru şcoli, dar numai elevii de la două dintre şcoli vor primi mese calde, în timp ce restul vor beneficia de pachete cu alimente, pentru că nu există condiţii pentru servire.

Astfel, mesele calde vor fi servite la Şcoala Gimnazială „Ilarion Felea” şi Şcoala Gimnazială „Iosif Moldovan” (clădirea de pe str. Conduraşilor).

Elevii de la Liceul Tehnologic „Francisc Neuman” Arad, de la Şcoala Gimnazială „Adam Nicolae” Arad şi de la Școala Gimnazială „Iosif Moldovan” Arad (clădirile de pe străzile Oituz şi Episcop Roman Ciorogariu) vor primi zilnic pachete cu aliment, potrivit Adevărul.

Valoare suportului alimentar este de 15 lei/beneficiar

Valoarea suportului alimentar acordat elevilor arădeni prin acest program este în limita a 15 lei/beneficiar”, a informat Primăria Arad, care a precizat că pentru program a fost repartizată suma de 1.661.000 lei.

„Cele patru școli sunt amplasate în zone mai defavorizate ale oraşului, unde comunitatea de etnie romă este predominantă, iar populaţia şcolară e constituită dintr-un număr important de elevi cu cerinţe educaţionale speciale şi cu copii proveniţi din medii sărace, aflaţi în situaţie de eşec şcolar şi se confruntă, de ani buni, cu fenomenul abandonului şcolar”, a menționat viceprimarul Ilie Cheșa.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)