Liviu Dragnea și-a exprimat luni, în cadrul unei ședințe ce a avut loc la Palatul Parlamentului, dorința ca noul Cod Fiscal să fie votat joi, informează B1 TV.
Acesta a precizat că noul Cod Fiscal va fi adoptat în forma inițială propusă de guvernul Ponta, ”un guvern curajos”, dar unele măsuri vor fi realizate etapizat.
”O să fie o sesiune parlamentară destul de densă. Avem câteva priorități legislative. În primul rând, Codul Fiscal, care sper ca joi să dăm votul final. Este un document final, este aceeași formă cu care guvernul Ponta a venit în Parlament pentru prima dată. Unele măsuri vor fi aplicate etapizat. Este un Cod Fiscal care a fost trimis în Parlament de un premier curajos și de un guvern curajos.
Un proiect de lege este acum în pregătire la Ministerul Muncii. Vom avea o analiză serioasă care va fi realizată împreună cu opoziția. Nu ne putem permite să adoptăm legi fără ca ele să fie asumate de toate partidele parlamentare”, a declarat Dragnea.
O altă lege importantă, potrivit lui Liviu Dragnea, o reprezintă legea votului prin corespondență. Acesta a precizat că această lege presupune în primul rând asigurarea tuturor românilor a dreptului la vot, iar în plan secund, reprezintă și o lege ”care să ne dea siguranța că acest vot este securizat, că nu există posibilitatea să fie fraudat”.
Totodată, acesta a precizat că primul minsitru a dat asigurări că bugetul de stat va fi prezentat în Parlament la data de 15 noiembrie.