Politică - 22 nov, 23:53
În timpul şedintei PSD din Palatul Parlamentului pentru alegerea succesorului lui Ilie Sîrbu, Victor Ponta a postat pe Facebook atacuri la adresa PNL.
Prim-ministrul scria: „Gura Păcătosului adevăr grăiește – PNL vrea guvernarea ca să organizeze alegerile.”
Ponta are certitudinea că PNL nu va face nimic pentru România.
Prim-ministrul făcea referire la declarațiile lui Vasile Blaga, de la întâlnirea de la Suceava, când a spus că PNL trebuie să ajungă la guvernare până la scrutinul din 2016 și să organizeze
alegerile.
Copreședintele PNL a mai transmis că premierul Victor Ponta trebuie schimbat, pentru că ”face rău României” prin măsurile pe care le ia.