Ungaria a finalizat construcţia gardului de la frontiera cu Serbia

Ungaria a finalizat construcţia gardului de la frontiera cu Serbia
Foto: picturesdotnews.com

Ungaria a finalizat construcția gardului de sârmă ghimpată de-a lungul graniței cu Serbia, într-o încercare de a opri imigranții să mai pătrundă pe teritoriul ei, a anunțat Ministrul ungar al Apărării, informează Mediafax.

Construcția s-a terminat cu două zile mai devreme decât fusese programat. Ministrul a mai spus că un alt gard va fi construit în spatele acestuia. Al doilea gard va fi construit de către armată până la finele lunii octombrie.

Construcția gardului din sârmă ghimpată a fost anunțată în iunie de către premierul Viktor Orban, într-o încercare de a opri afluxul de imigranți veniți din Africa și Orientul Mijlociu.

Guvernul a mai adoptat un proiect de lege care prevede pedepse dure pentru cei care încearcă să treacă această barieră. Proiectul este așteptat să ajungă în Parlament săptămâna viitoare. Astfel, cei care trec froniera ilegal ar putea primi trei ani de închisoare, iar cei care avariază gardul 5 ani.

Granița este păzită de o mie de polițiști. Cu toate acestea, aproximativ 10 000 de imigranți au reușit să ajungă din Serbia în Ungaria numai în această săptămână. De la 1 septembrie, numărul de polițiști va fi suplimentat la 3 000.

Ungaria este văzută de imigranți drept o poartă de acces spre UE și spațiul Schengen.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`