Un tânăr ar fi fost agresat de patronul unui magazin din Ploiești, după ce a cerut bon fiscal. A fost întocmit un dosar penal

Un tânăr ar fi fost agresat de patronul unui magazin din Ploiești, după ce a cerut bon fiscal. A fost întocmit un dosar penal
Foto simbol: Pixabay

Un tânăr în vârstă de 20 de ani ar fi fost agresat de patronul unui magazin din Ploiești. Între ei a avut loc un conflict spontan, în condițiile care tânărul a venit la magazin să reclame că în ziua precedentă nu îi fusese eliberat bon fiscal pentru produsele cumpărate, transmite Ziarul Incomod.

Un tânăr ar fi fost agresat de patronul unui magazin din Ploiești

„La data de 15 noiembrie a.c., în jurul orei 09:30, polițiștii din cadrul Secției nr.4 de Poliție Ploiești au fost sesizați de către un tânăr despre faptul că ar fi fost agresat și amenințat de administratorului unei societăți comerciale din municipiu.

În urma verificărilor efectuate a reieșit faptul că, în jurul orei 09:15, tânărul în vârstă de 20 de ani s-ar fi deplasat la o societate comercială din municipiu pentru a cere lămuriri administratorului acesteia cu privire la faptul că în ziua precedentă nu i-a fost eliberat bon fiscal pentru bunurile achiziționate, între cei doi având loc un conflict spontan”, spune Inspectoratul de Poliție Județean Prahova.

Potrivit IPJ Prahova, după incident, „apelantul a solicitat să fie transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate”.

„În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști pentru clarificarea situației de fapt, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, a mai precizat IPJ Prahova.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)
21:33 - Drama românilor din Valencia, la o lună după ce furtuna a distrus tot. „Nu mă gândeam că în Spania nu primeşti ajutor imediat”
21:09 - Drulă: Noi am vrea o alianță de dreapta dacă Bolojan preia PNL, cum spune toată lumea pe la colțuri / Programul PNL nu are nimic liberal, numai din astea ca la Ceaușescu / Nu cred ce spune Ciolacu, cred că el vrea toată puterea (VIDEO)
20:56 - Nicolae Ciucă: “Doar PNL poate sparge blatul toxic dintre PSD și AUR în turul I. Vă dau o veste, PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale” / “Acest obiectiv a ajuns să fie obsesiv pentru ei” (VIDEO)
20:52 - Ciolacu: Am ajuns la Budapesta, unde vineri are loc o întâlnire decisivă pentru aderarea deplină a României la Schengen. Demersul nu e al vreunui partid anume, ci este al României
20:46 - Votarea va începe de vineri, în diaspora. Ce acte de identitate trebuie să aibă alegătorii la ei pentru a putea vota
20:33 - Nicolae Ciucă: „Viziunea mea de președinte cuprinde o nouă viziune cu privire la mediul rural”. Care sunt obiectivele pentru următorii ani: „Toate gospodăriile să aibă acces la apă până în anul 2028” (VIDEO)
20:05 - Rareş Bogdan: „Ciucă, în mod normal, azi, dacă ţara asta ar funcţiona cum trebuie şi dacă oamenii ar fi informaţi şi nu s-ar lăsa manipulaţi, ar fi la scorul pe care îl va avea în turul 2, adică peste 65%” (VIDEO)
19:58 - Nicolae Ciucă: Proiectul meu de țară prevede un parteneriat real cu comunitățile locale pentru a duce soluțiile liberale acolo unde este cea mai mare nevoie de ele (VIDEO)