Sabin Orcan: De duminică, voi avea o emisiune alături de Cătălin Striblea. Suntem co-moderatori. Se va numi "Ultimul cuvânt", dar vă asigur că vom păstra spiritul "X-Press"

Sabin Orcan: De duminică, voi avea o emisiune alături de Cătălin Striblea. Suntem co-moderatori. Se va numi "Ultimul cuvânt", dar vă asigur că vom păstra spiritul "X-Press"

Sabin Orcan a scris pe pagina personală de Facebook câteva precizări cu privire la grila de toamnă a postului B1 TV în care nu se mai regăsește emisiunea moderată până acum de jurnalist, „X-Press„. Începând de duminică, Sabin Orcan va fi co-moderator al emisiunii „Ultimul cuvânt„, alături de Cătălin Striblea.

Dragi prieteni,

Întrucât m-am deconectat ieri de la realitatea internetului, aflu abia azi că s-a iscat o mică furtună privind colaborarea mea cu B1 TV. Probabil că noua grilă de toamnă, care intră în vigoare de mâine seară, n-a fost suficient de clar explicată.

Eu, unul, am evitat s-o fac pentru că normal era să primiţi mai întâi o comunicare oficială din partea postului. Aveţi mai jos acest anunţ, cu câteva corecturi de ultimă oră. Citiţi-l cu atenţie şi veţi constata că nu am dispărut şi nu voi dispărea nicăieri!

Pe scurt, începând de duminică, voi avea o emisiune zilnică de două ore alături de Cătălin Striblea. Subiectele, invitaţii, abordările le vom alege ÎMPREUNĂ. Carevasăzică, suntem amândoi CO-MODERATORI.

Am decis de comun acord ca emisiunea să se numească ULTIMUL CUVÂNT, dar vă asigur că vom păstra spiritul X-PRESS în ceea ce priveşte dezvăluirile cu care v-am obişnuit. Inclusiv cele despre „Fantomele Securităţii”, serial care va continua de luni încolo.

Şi acum, o remarcă de ordin personal. Nu ştiu dacă acest format va prinde, nu ştie nici conducerea postului. Vom trăi şi vom vedea. Dar în mod sigur vom încerca să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor voastre. Sper că, până acum, nu v-am dezamăgit. Aşa că, înainte de a da cu piatra, deschideţi televizorul şi convingeţi-vă singuri.

Ne vedem duminică seara, de la ora 22,00.

P.S. Vă mulţumesc tuturor pentru atenţie, îngrijorare şi încurajări!„, a scris jurnalistul.

Noua grilă de toamnă B1 TV poate fi consultată AICI.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
11:47 - Sondaj de opinie, în ajunul alegerilor prezidențiale: Luptă strânsă între Elena Lasconi și George Simion pentru intrarea în turul doi. Cei doi sunt cotați la 19%
11:34 - Cât a costat încoronarea regelui Charles al III-lea? Publicarea cifrelor a dus la critici privind sumele mult prea mari cheltuite
11:29 - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a ajuns la Cluj-Napoca / Judeţul Timiş se află sub avertizare cod portocaliu de vânt
11:17 - Zi decisivă pentru aderarea la Spațiul Schengen: Austria dă semne că va debloca aderarea deplină a Bulgariei şi României
10:50 - Aeronavele F-16 vor executa zboruri la înălţimi mici pe întreg teritoriul țării. Anunțul Forțelor Aeriene Române
10:26 - Reacția NATO după ce Rusia a lansat în Ucraina o rachetă balistică: „Nu va schimba determinarea aliaţilor NATO de a sprijini Ucraina”
10:25 - Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan: „Nu o să se desființeze oficii poștale și nu o să fie dați oameni afară” / „Până în momentul de față nu sunt încântat de modul în care s-a reușit implementarea programului de investiții de la Poșta Română” (VIDEO)
09:56 - Prime cât trei salarii pentru angajații ANAF care aduc mai mulți bani la stat
09:48 - Autostrada A1 a fost închisă din cauza vântului puternic și a viscolului. Mai multe indicatoare rutiere au fost distruse
09:26 - Cod roșu şi portocaliu de viscol în cea mai mare parte a ţării. Rafale de vânt vor fi de peste 120 km/h