Cristina Neagu, pe larg despre borna bifată la EURO și arbitrajul scandalos din partida cu Muntenegru. Ce spune cea mai bună marcatoare din istoria Europenelor de handbal

Cristina Neagu, pe larg despre borna bifată la EURO și arbitrajul scandalos din partida cu Muntenegru. Ce spune cea mai bună marcatoare din istoria Europenelor de handbal
Foto: Hepta.ro / SportPictures / Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Cristina Neagu, căpitanul naționalei de handbal feminin, a vorbit pe larg despre experiența trăită la EURO, competiție pe care România a părăsit-o miercuri, după o înfrângere împotriva Germaniei, transmite Eurosport.ro.

Cristina Neagu, după EURO: „Cred că la vârsta mea am făcut un turneu foarte bun”

Cristina Neagu a devenit prima handbalistă din istorie care înscrie 300 de goluri la Campionatele Europene (masculin + feminin).

„E ceva ce o să rămâna acolo pentru totdeauna, sunt mândră să fiu acolo alături de nume mari ale handbalului internațional. Cred că la vârsta mea am făcut un turneu foarte bun și în continuare cred că jucătoarele cu mai mare experiență au ținut în viață echipa națională și la acest turneu și aici nu este vorba de mine, este vorba și de Crina, de Eliza și portarii pe alocuri au făcut niște meciuri bune.

Sigur, și celelalte fete, dar s-a vorbit foarte mult că avem echipă tânără, dar am continuat să jucăm cu fetele cu experiență și uite că dacă nu se întâmpla ce se întâmpla ieri și poate obțineam măcar un punct altul era și moralul astăzi și poate am fi făcut un meci mai bun. Cred că n-am făcut un meci atât de rău, dar e clar că nu am fost la nivelul nostru maxim din păcate”, spune căpitanul echipei naționale.

Handbalista a vorbit și despre deciziile scandaloase ale arbitrilor de la partida cu Muntenegru, o înfrângere care a spulberat șansele României de a obține o calificare nesperată în semifinalele Europeanului.

„Din păcate, ne supărăm, suntem dezamăgite și lucrurile merg mai departe. Muntenegru în semifinale, noi am pierdut astăzi, am ieșit pe locul 12, nici nu știam, dacă ne gândim anul trecut la turneul preolimpic am fost măcelărite la arbitrele din Norvegia. Anul ăsta de cele din Austria, dar vezi, lucrurile merg mai departe, alte echipe câștigă sau obțin rezultate și noi rămânem cu frustrările și dezamăgirile, cred că aici ar trebui să acționăm cumva, să nu pățim la infinit.

Se tot repetă lucrurile astea și noi trebuie să plecăm capul și să fim supărate, pentru că în primul rând noi suferim, jucătoarele. Pentru că noi suntem acolo pe teren, noi suntem cele lovite, noi suntem cele care nu știm cum ne ridicăm dimineața din pat, mergem la meci, ne încălzim și jucăm și noi suntem cele care suferim.

Știm că oamenii sunt alături de noi, sunt în asentimentul nostru, ne dau dreptate, dar dacă lucrurile continuă să fie la fel și nu se schimbă și cineva care are putere de decizie nu schimbă ceva și pentru această națională a României, lucrurile vor fi la fel în continuare”, a adăugat Cristina Neagu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
15:43 - Familia lui Gabriel Cotabiță a dat ultimele detalii cu privire la locul unde va fi depus trupul artistului: „Cei ce vor să îi aducă un ultim omagiu sunt așteptați”
15:34 - Robert Sighiartău: „Îndemnăm românii să vină la vot în număr cât mai mare! Vreau să avertizez că în aceste zile circulă tot felul de știri false propagate de tălpile roșii” (VIDEO)
15:05 - Aglomerație la secțiile de vot din București. Oamenii așteaptă zeci de minute, la coadă, pentru a-și exercita votul (VIDEO)
14:47 - Cea mai înaltă femeie din lume și cea mai scundă au stat față în față: „Avem lucruri în comun” (VIDEO)
14:44 - MAI a oferit ultimele detalii cu privire la ce incidente au avut loc în ziua alegerilor prezidențiale, până în ora 14: „Au fost sesizate 80 de posibile incidente, dintre care 43 sunt confirmate”
14:34 - Mesajul unui veteran de război, în vârstă de 100 ani, după ce a votat: “Acum există posibilitatea de a vota ceea ce dorești tu, fără niciun risc”
14:02 - David Popovici, mesaj pentru români după ce a votat la alegerile prezidențiale: „Implicați-vă!”
13:58 - Primarul Sectorul 4, Daniel Băluţă, a votat: „Trebuie să îl alegem pe cel care face parte din această echipă, cel care a luptat alături de noi în ultimii ani, ca viaţa noastră să fie mai bună” (VIDEO)
13:48 - Protestatarul Marian Ceaușescu, dus la secția de Poliție după ce i-a strigat președintelui Iohannis ”borfaşule”. El acuză că a fost bătut de jandarmi. Ce amendă a primit (VIDEO)
13:35 - Incident electoral în Cluj-Napoca! Urnă mobilă trimisă fără poliție la un alegător