Caravana culturală a romilor a poposit la Bacău

Caravana culturală a romilor a poposit la Bacău

Reprezentanții Agenției Naționale pentru Romi și cei ai Centrului Național de Cultură a Romilor – Romani Kher s-au întâlnit astăzi cu reprezentanții județului Bacău, pentru a discuta demararea unor noi proiecte culturale, în parteneriat cu principalele instituții de decizie de la nivelul județului.

În cadrul acestui proiect vor fi organizate o serie de activităţi culturale, cu participarea autorităţilor locale şi a oamenilor de cultură pe tema cunoașterii și înțelegerii diversității culturale, a promovării educației interculturale și a combaterii stereotipurilor și prejudecăților referitoare la romi.

În cadrul acestei acțiuni, a avut loc astăzi un spectacol pentru copii, la Școala Generala Nr. 2 „Sandu Platon”, iar mâine, 16 noiembrie, la Sala Teatrului Fain (Str. Gării, nr. 5, Bacău), începând cu ora 19.00, renumitul interpret Cristi Nucă va susține un concert.

“Prin promovarea valorilor culturale autentice rome se pot crea punți solide de dialog intercultural între minoritatea romă și populația majoritară. Astfel de evenimente promovează valorile culturale rome și româneşti, construind şi menţinând identitatea etnică si premisele unui dialog intercultural”, a declarat Iulian Paraschiv, președintele Agenției Naționale pentru Romi.

Secretarul de stat Iulian Paraschiv a mulțumit președintelui Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, și prefectului Lucian Bogdănel pentru ajutorul oferit în organizarea acestui eveniment.

La buna organizare a evenimentului a ajutat și echipa APRPE Bacău.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`