Primarul din Sovata, atacat de un urs în timp ce se afla la o partidă de vânătoare

Primarul din Sovata, atacat de un urs în timp ce se afla la o partidă de vânătoare

Primarul din Sovata a fost atacat de un urs chiar în timp ce se afla la o partidă de vânătoare. Fulop Laszlo Zsolt, în vârstă de 30 de ani, a împușcat ursul aflat la doi metri de el, pentru a se apăra. Animalul a murit ulterior.

„La data de 12 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Sovata au fost sesizați cu privire la faptul că, în cadrul unei partide de vânătoare organizate pe fondul cinegetic al unei asociații de vânătoare de pe raza localității Măgherani, un urs ar fi atacat un vânător, care în legitimă apărare l-ar fi împușcat”, , se arată în comunicatul Poliției, potrivit publicației locale punctul.ro.

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, respectiv în cadrul unei partide de vânătoare, un urs ar fi fost împușcat după ce ar fi încercat să atace un bărbat în vârstă de 30 de ani.

Ursul a fost predat lucrătorilor din cadrul D.S.V.S.A. Mureș, în vederea efectuării necropsiei.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de armă fără drept și braconaj.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`