O tânără din Cluj Napoca a decis să profite la maxim de agitație cauzată de Festivalul Untold. Aceasta a „închiriat” 15 apartamente pe care nu le deținea. Escroaca a primit un an și şase luni de închisoare cu suspendare pentru înşelăciune după ce a încasat 10.400 lei şi 250 de euro pentru chiriile respective, informează antena3.
Planul a fost pus la cale de o tânără din Cluj, fiecare detaliu fiind foarte bine gândit. Potrivit sursei citate, pentru promovarea anunțurilor de închiriere a apartamentelor în regim hotelier, pe care evident, nu le deţinea, tânăra a folosit imagini preluate de pe site-urile de specialitate.
Ca să fie sigură că îşi primeşte banii, escroaca cerea chiriaşilor o plată în avans. Prin urmare, aceasta a reuşit să înşele 15 persoane cauzând un prejudiciu de peste 10.400 lei şi 250 euro.
„Una dintre victime a mărturisit că a transferat în contul fetei un avans de 700 lei pentru închirierea unei garsoniere. Ulterior a descoperit că imaginile cu garsoniera pe care urma să o inchirieze erau postate si pe un site din Spania. Şi-a dat seama că a fost păcălită, a luat legătura cu inculpata pentru a îi cere restituirea avansului, însă banii nu i-a primit niciodată.
De asemnea, doi colegi de serviciu au aflat că au inchiriat acelaşi apartament, aşa că au sunat la poliţie, iar tânăra a fost prinsă în timpul unui flagrant în momentul în care primea bani de la un potenţial client”, scrie antena 3.