“Nota de plată” pentru un parlamentar nu este deloc modestă: Aleșii sunt plătiți, în medie, cu circa 5.000 de lei/lună. La această sumă se adaugă cazarea, transportul și diurna

“Nota de plată” pentru un parlamentar nu este deloc modestă: Aleșii sunt plătiți, în medie, cu circa 5.000 de lei/lună. La această sumă se adaugă cazarea, transportul și diurna
Foto: cronicipebune.ro

Deși sunt printre cei mai bine plătiți bugetari, parlamentarii beneficiază și de o serie de privilegii, susportate de toți românii. Acetora le sunt asigurate cazare, diurna și transportul, deși câștigă în medie 5.000 de lei pe lună.

Astfel, statul a terbuit să alove 11 milioane de lei doar pentru plata indemnizațiilor deputaților pe o perioadă de 6 luni, în timp ce veniturile senatorilor s-au ridicat la 3 milioane de lei în primele 4 luni ale anului, notează Ziarul Ring.

Pentru cazarea aleșilor, Camera Deputaților (393 de membri) a plătit 7,4 milioane de lei în prima jumătate de an, iar Senatul (168 de aleși), pentru aceeași perioadă, 3 milioane de lei.

Și transportul este gratis pentru parlamentari. Camera Deputaţilor a plătit pentru transportul aleşilor aproape 1,9 milioane lei, iar Senatul – 650.000 de lei.

Desigur, nu pot pleca în deplasare fără diurnă. Pentru aceasta, Camerei Deputaţilor a acordat diurne pentru deplasarea la lucrările Parlamentului de 1,9 milioane lei, iar pentru deplasarea în circumscripţia electorală a alocat 223.000 de lei. În paralel, Senatul a cheltuit 823.000 de lei pentru diurne privind deplasarea la Parlament şi 652.000 lei pentru deplasarea în circumscripţia electorală

Deplasările exotice au adus o gaură la bugetul Senatului  de circa 1,7 milioane de lei, timp de 2 ani. Deputații au încheiat un contract de 3,5 milioane de lei pentru zboruri şi cazare peste hotare. Printre destinaţiile ce vor putea fi solicitate se află Antigua şi Barbuda, Bahamas, Fiji, Maldive şi Seychelles.

În același context, parlamentarii și-au și rmodernizat birourile. Luna trecută, Senatul a atribuit un contract de aproape 500.000 de lei pentru un sistem de transmitere şi înregistrare a şedinţelor. Acesta include camere video cu “funcţie de reducere digitală a zgomotului” şi un mixer video cu efecte pentru imagine. Camera Deputaţilor vrea să dea aproximativ 2,3 milioane de lei pe un sistem integrat de conferinţă, vot electronic şi traducere simultană.

 

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:28 - O femeie din Iași, băută și fără permis, a produs un accident rutier. Ce a făcut după este de-a dreptul neașteptat
20:27 - A doua seară de proteste anti Călin Georgescu în toată țara! Sute de tineri au ieșit în stradă. Până când vor ține aceste manifestații (VIDEO)
20:20 - Cătălin Drulă (USR): „E o situație extrem de gravă pentru democrația din România în aceste zile” (VIDEO)
20:12 - Un bărbat din Arad a furat mașina unui polițist care dirija traficul, a fugit cu ea și a produs un accident
19:59 - Când se deschid târgurile de Crăciun din București. Ce atracții promit organizatorii anul acesta
19:59 - Robert Sighiartău: PNL a adus un om credibil în fruntea partidului. S-a demonstrat la nivelul comunităților locale că rețeta măsurilor liberale rezolvă problema prosperității, a siguranței cetățeanului (VIDEO)
19:49 - Băiat de 14 ani, în comă după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren din Suceava
19:34 - Planul lui Ilie Bolojan pentru reforma statului: Fuzionarea agențiilor, debirocratizare și descentralizare / „Specialiștii vor rămâne, dar șefii vor fi mai puțini și vor fi economisiți niște bani” (VIDEO)
19:24 - Ilie Bolojan a anunțat măsurile pe care liberalii se angajează să le ia: „PNL va propune în primele 6 luni reducerea numărului de parlamentari” / „PNL va susține și reducerea subvențiilor pentru partidele politice” (VIDEO)
19:24 - Un adolescent din Dolj a murit după ce tatăl său a pierdut controlul volanului încercând să evite să calce un câine cu mașina