Premierul turc Ahmet Davutoglu a fost mandatat de președintele Erdogan să formeze un guvern interimar

Premierul turc Ahmet Davutoglu a fost mandatat de președintele Erdogan să formeze un guvern interimar
Foto: turkeytribune.com

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, l-a mandatat pe premierul Ahmet Davutoglu să formeze un guvern interimar, care să conducă țara până la organizarea alegerilor, informează Reuters, citând un comunicat al biroului de presă al șefului statului turc.

”Președintele l-a primit astăzi (marți) pe premier și conform Constituției Turciei l-a mandatat cu formarea unui guvern interimar”, se arată în comunicatul citat.

După două luni de negocieri fără succes în vederea formării unui nou executiv, Erdogan a cerut în mod oficial, luni seara, alegeri parlamentare anticipate.

Guvernul interimar trebuie să fie format în termen de cinci zile.

În urma alegerilor din 7 iunie, partidul lui Erdoganm, AKP, care guvernează singur din 2002, a pierdut majoritatea parlamentară. Negocierile politice purtate de premierul în exercițiu Ahmet Davutoglu cu opoziția nu au dus la niciun rezultat.

Acesta este prima dată când în Turcia se vor organiza alegeri anticipate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`