VIDEO. Daniel Coriu (Colegiul Medicilor), despre criza medicamentelor generice: Afectează absolut toate specialitățile medicale. Bieții oameni se descurcă, își cumpără din țările din jur

VIDEO. Daniel Coriu (Colegiul Medicilor), despre criza medicamentelor generice: Afectează absolut toate specialitățile medicale. Bieții oameni se descurcă, își cumpără din țările din jur
Foto: Pixabay

Prof. univ. dr. Daniel Coriu a vorbit despre criza medicamentelor generice, joi, pe B1 TV, la „Sub semnul întrebării” cu Robert Turcescu, și a explicat că este o problemă care afectează toate specialitățile medicale.

Daniel Coriu (Colegiul Medicilor), pe B1 TV, despre criza medicamentelor generice

„Problema există, problema există de foarte mult timp, de cel puțin 15-20 de ani, pentru că sunt medicamente foarte ieftine care la un moment dat nu mai merită să fie aduse, pentru că companiile nu sunt interesate financiar, și afectează absolut toate specialitățile medicale”, a declarat Daniel Coriu.

„Eu am să vă vorbesc despre domeniul meu, hemato-oncologie. Noi avem medicamente care au dispărut, avem medicamente la care avem disparții temporare. Noi nu mai putem să facem schema corectă de tratament, dar acest lucru este cunoscut. De ani de zile cunoaștem crizele”, a adăugat el.

„Dăm rețete și bieții oameni se descurcă, își cumpără din țările din jur. Noi îi explicăm că asta trebuie să facem, asta este schema pe care trebuie să o respectăm, și atunci îi explicăm că în România nu există acest medicament”, a continuat președintele Colegiului Medicilor.

„Dumneavoastră ați vorbit dacă stă în puterea statului, nu! Este obligația statului. Statul român este obligat să rezolve această problemă și statul român nu știa acest lucru de ieri, de azi, vă repet, de cel puțin 20 de ani. Eu lucrez de 32 de ani în hemato-oncologie și eu am trăit această istorie. Inovativele au apărut prin anii 2000 în România”, a mai spus Daniel Coriu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:17 - Trenduri pentru nunțile anului 2025. Ce se poartă în materie de rochii, machiaj, locație și meniuri
21:12 - Crin Antonescu: Voi candida la prezidențiale cu sprijinul PNL, PSD, UDMR – va trebui să fie un sprijin semnificativ – dar e o candidatură pe care o asum individual și în calitate, formal, de independent (VIDEO)
21:11 - Eugen Tomac: „Nu cred că pe cineva surprinde tonul președintelui Trump. A spus-o în repetate rânduri că vine la Casa Albă cu o nouă viziune, cu o nouă abordare” (VIDEO)
21:05 - Victor Ponta acuzat de aroganță și trădare. Un lider PSD cere excluderea din partid (VIDEO)
20:56 - Bolojan, despre ”curățenia” de la Senat: Am introdus un sistem de pontaj electronic și normal că a deranjat. Cei care veneau doar luni și marți pe la birouri nu sunt încântați (VIDEO)
20:36 - Piața imobiliară, plină de provocări. Ce spun specialiștii despre prețurile de anul acesta
20:36 - Ilie Bolojan, despre salariile bugetarilor care lucrează în Senat: “Sunt diferite în funcție de posturile pe care le ocupă / Vor da concursuri. Le-am spus și ieri, au două soluții” (VIDEO)
20:09 - Bolojan nu renunță la demersurile sale de la Senat: Scopul nu e să concediem niște oameni, dar a continua risipa e lipsă de respect față de românii din munca cărora toți cei care lucrăm în sectorul public ne luăm salariile (VIDEO)
20:08 - Acesta este testul cu care poți diagnostica burnout-ul în doar 10 minute. Un specialist a explicat și cum poți să-l previi
20:06 - Premieră în Europa. Primul test cu un vehicul autonom la Brescia