Primarul municipiului Tulcea, Constantin Hogea, a fost trimis în judecată în stare de arest la domiciliu

Primarul municipiului Tulcea, Constantin Hogea, a fost trimis în judecată în stare de arest la domiciliu
Foto: ziaruldetulcea.ro

Procurorii DNA l-au trimis în judecată, în stare de arest la domiciliu, pe primarul Municipiului Tulcea, Constantin Hogea, informează DNA într-un comunicat.

Constantin Hogea este acuzat de luare de mită și efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase, în formă continuată.

În același dosar au mai fost deferiți justiției, sub control judiciar, soția primarului, Valeria Hogea, fiica acestuia, Sorina Ioana ambele administratori de firme, acuzate de complicitate, Cornel Georgescu, administrator al unei societăți, pentru dare de mită, Constantin Pop și Maria Brudiu, arhitect — șef, respectiv secretar în Primăria Tulcea la data faptelor, pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Procurorii DNA arată că, pe 26 octombrie 2007, Hogea, Pop și Brudiu au semnat și eliberat pentru firma administrată de Georgescu o autorizație de construire a unui bloc de locuințe situat în imediata apropiere a unor obiective cu regim special, fără a se fi obținut avizele prealabile de la Ministerul Justiției și Ministerul Apărării Naționale, așa cum cere legea.

„Această acțiune a avut ca urmare obținerea de către firmă respectivă a dreptului de a construi un bloc de locuințe cu încălcarea condițiilor legale, dar și un profit viitor prin vânzarea apartamentelor construite. Urmare a înțelegerii avute cu Georgescu, dar și în scopul protejării intereselor financiare ale acestuia (a cărui societate avea încheiate mai multe contracte de prestări servicii și execuție lucrări cu Primăria Tulcea), la finalizarea lucrărilor, respectiv la 21 ianuarie 2009, Constantin Hogea a primit, cu titlu de mită, un apartament cu trei camere situat în acel imobil, ocupat în prezent de fiica acestuia”, se arată în comunicat.

Pentru a crea aparența că apartamentul intră în mod legal în proprietatea primarului, la aceeași dată, fiica și soția sa au încheiat cu omul de afaceri un contract de vânzare-cumpărare, în care au atestat în mod mincinos faptul că fusese achitată anterior contravaloarea locuinței.

Procurorii DNA îl mai acuză pe primar că, beneficiind de sprijinul soției sale, a desfășurat operațiuni financiare ca acte de comerț, incompatibile cu calitatea sa. Uzând de funcția pe care o deținea, el s-a comportat ca administrator de fapt al unei societăți ce îi aparținea.

„Concret, în scopul obținerii pentru sine a unor foloase materiale necuvenite reprezentând sume de bani provenite din închirierea unor spații pentru clipuri publicitare, inculpatul Hogea s-a interesat despre situația juridică a unui imobil din Tulcea pe care se află amplasat un panou publicitar electronic, despre prețul practicat pe piață pentru prestarea unor asemenea servicii, despre obținerea unor modele de contracte de închiriere spațiu publicitar, a depus diligențe pentru realizarea spoturilor publicitare, asigurarea asistenței tehnice de specialitate pentru punerea în funcțiune a panoului și asigurarea întreținerii funcționării acestuia”, se mai spune în comunicat.

A fost instituită măsura asiguratorie a sechestrului asupra unui imobil, proprietate a primarului, soției și fiicei acestuia.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:00 - Cetățenii din Nepal sau Sri Lanka vor putea lucra ca șoferi de taxi, Uber sau Bolt. Se schimbă regulile de obținere a atestatului
23:49 - Turiști salvați de pe traseul Via Transilvanica / Salvamontiștii au intervenit și pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat și a căzut când vizita o cascadă din zona Cotârgași
23:34 - Mii de șoferi români circulă pe benzile destinate transportului în comun. Ce sancțiuni riscă conform Codului Rutier
23:22 - Fostul premier indian Manhmohan Singh a murit la 92 de ani. Este considerat arhitectul reformelor care au liberalizat economia țării și au deschis-o către lume
22:55 - Doi copii din Satu Mare și Sibiu au fost dați dispăruți. Autoritățile fac apel la ajutorul populației
22:50 - RO-Alert în Tulcea după observarea unui „semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni”, anunță MApN: „Aeronavele de luptă au fost pregătite de intervenție”
22:34 - Cum au fost păcăliți cei din Hezbollah să cumpere mii de pagere-capcană. Doi foști agenți Mossad dezvăluie detalii de culise despre atacul care a cutremurat Libanul în septembrie
22:17 - Vladimir Putin susține că Joe Biden i-ar fi propus în 2021 să amâne aderarea Ucrainei la NATO cu 10-15 ani
22:06 - Aeroport din Yemen vizat de un atac israelian când se afla acolo și șeful OMS
21:34 - Claudiu Năsui: „Creșterea taxelor este deja plănuită, chiar dacă ați tot auzit promisiuni” / Ce taxe spune fostul ministru al Economiei că vor fi majorate