Ambasadorul britanic: Lipsa de transparenţă în contractele de achiziţii și lipsa de stabilitate a legilor sunt probleme majore

Ambasadorul britanic: Lipsa de transparenţă în contractele de achiziţii și lipsa de stabilitate a legilor sunt probleme majore
Foto: wall-street.ro

Paul Brummell, ambasadorul Marii Britanii în România, a declarat că două probleme majore ce trebuie rezolvate sunt lipsa de stabilitate a legilor și lipsa de transparență a autorităților locale în acordarea contractelor de achiziții publice, informează Mediafax.

„Ne dorim o transparenţă mai mare şi mecanisme mai puternice pentru prevenirea corupţiei în achiziţiile publice. Este evident că România a progresat considerabil în ultimii ani în sancţionarea conflictului de interese. Cu toate acestea, măsurile nu sunt uniforme peste tot în ţară, iar lipsa de transparenţă a autorităţilor locale în acordarea contractelor continuă să fie o problemă majoră”, a declarat Brummell.

Acesta a mai vorbit și despre ultimul raport MCV, care a atras atenția asupra defectelor din domeniu.

„Anul trecut, Agenţia Naţională de Integritate a identificat mai mult de 500 de cazuri de conflicte de interese în derularea procedurilor de achiziţii. Din acest motiv, implementarea sistemului de prevenire a conflictelor de interese trebuie să rămână o prioritate. Nu în ultimul rând, sectorul public şi cel privat au nevoie să fie pregătite pentru aplicarea noului cadru legislativ pentru a creşte gradul de cunoaştere al noilor directive. Guvernul britanic a organizat până acum mai multe de 200 de sesiuni de training pentru angajaţii din sectorul public. Cadrul legislativ în acest domeniu a suferit modificări multiple în ultimii zece ani în România, iar lipsa de stabilitate a legilor crează probleme în continuare. De aceea, noi credem că cele trei elemente sunt esenţiale: proceduri mai simple, mai flexibile şi mai transparente”, a afirmat ambasadorul.

Brummelll a mai spus că achizițiile publice reprezintă o piață de 15 miliarde de euro.

„Apreciem eforturile Guvernului de a îmbunătăţi cadrul legislativ şi sper că aceste modificări (ale legislaţiei privind achiziţiile publice, n.r.) vor fi finalizate în urma unor ample dezbateri cu toţi cei interesaţi. Aş dori să vă dau detalii despre perspectiva britanică în implementarea noilor reguli. Negocierea noilor directive la nivel european a fost foarte importantă pentru noi. Achiziţiile pot avea un impact major asupra funcţionării pieţei interne. Statele membre au muncit din greu în ultimii zece ani să construiască economii mai competitive prin promovarea concurenţei sau investiţiei în infrastructură şi educaţie. În acest context, reformarea politicii de achiziţii publice trebuie să fie o prioritate strategică pentru creştere economică oriunde în Uniunea Europeană”, a afirmat ambasadorul Marii Britanii.

Paul Brummell a mai susținut că Marea Britanie a implementat deja directiva privind achizițiile în sectorul public, deci este în măsură să atragă atenția asupra unor elemente pe care le consideră esențiale și în România: ”În primul rând, este crucială simplificarea procedurilor în beneficiul întreprinderilor mici şi mijlocii, în acelaşi timp cu respectarea criteriilor de transparenţă şi concurenţă. Firmele mici au un potenţial mare în a genera locuri de muncă, creştere economică şi inovare. Sunt exemple foarte bune din UK în care acordarea de mai multe contracte unor companii mici a redus costurile cu până la 90%, de exemplu în furnizarea de servicii IT sau de transport pentru Guvern”.

De asemenea, în opinia ambasadorului, flexibilitatea mai mare şi libertatea mai mare de negociere a contractelor pot duce la rezultate mai bune, pentru că reprezintă avantaje și pentru furnizor și pentru Guvern și mai ales pentru plătitorii de taxe. ”Limitarea criteriului preţului cel mai mic în selecţie, dar şi folosirea extinsă a cataloagelor electronice sunt modificări pozitive”, a mai spus Brummell.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`