O femeie a implorat timp de două zile, într-o suferință avansată, un tratament la Spitalul Județean Galați. A fost lăsată să aștepte 12 ore un test PCR în frig, trimisă acasă și în final lăsată să moară

O femeie a implorat timp de două zile, într-o suferință avansată, un tratament la Spitalul Județean Galați. A fost lăsată să aștepte 12 ore un test PCR în frig, trimisă acasă și în final lăsată să moară
foto: captură YT

Tragedie înfiorătoare la Galați: mai mulți medici angajați ai Spitalului Județean „Sf. Apostol Andrei” din Galați sunt cercetați pentru ucidere din culpă, abuz în serviciu şi acces ilegal la un sistem informatic. Alarmat este că medicii acestui spital au mai fost anchetați pentru aceleași fapt, fix în urmă cu un an când un bărbat a fost lăsat să moară în aceleași condiții pentru care sunt din nou anchetate în prezent cadrele medicale din unitatea respectivă.

Dosarul a fost deschis după ce o pacientă a murit în suferință, ignorată timp de două zile de cadrele amintite care au abandonat pacienta pe targă și au refuzat să îi acorde tratamentul care i-ar fi putut salva viața. A fost abandonată în frig, ignorată, umilită, plimbată prin ambulanțe, fără niciun tratament medical. Femeia s-a luptat pentru viața ei și s-a întors de fiecare dată la spital sperâd că cineva se va uita la ea și o va ajuta…

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați anunță cercetări în acest caz, anunță știripesurse.ro.

Au ignorat pacienta pentru că… testul PCR „nu era concludent”

Potrivit anchetatorilor, victima, Florin-Nicu Chirilă s-a prezentat sâmbătă, 30.10.2021, între orele 14.00-15.00, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi, cu o stare de rău.

Ca în numeroase alte cazuri din România, pacienta a fost trimisă acasă de personalul medical din UPU fără a fi examinată, cu recomandarea de a aştepta ambulanţa pentru testarea Covid în ciuda faptului că femeia era vaccinată cu schemă completă şi efectuase şi un test rapid al cărui era tot negativ.

Duminică, 31.10.2021, aflată în suferință avansată, pacienta a ajuns iar pe drumuri, cu ambulanța, la spital; la ora 09.0o, femeia era deja în stare gravă dar nici acest fapt nu a impresionat personalul medical. Femeia prezenta simptome de pneumonie – febră, frisoane, temperatură, dispnee.

Ca și în situația anterioară, fără nicio urmă de interes și compasiune față de starea în care se afla, medicii au înregistrat-o ca suspect Covid, i-au făcut o radiografie toracică şi analize de laborator.

Dar faptul că rezultatul testului PCR nu indica vreo urmă de Covid i-a determinat pe medicii de gardă să o trimită să repete analizele pe motiv că testul nu ar fi fost concludent.

Femeia a așteptat în zadar, o zi întreagă, în fața unității sanitare, ca cineva să îi acorde vreun ajutor…

Dacă nu e Covid, nimic nu e…: pacienta a fost abandonată în fața spitalului, în stare gravă și frig, și a doua zi

Pe toată durata zilei, conform sursei citate, victima a aşteptat rezultatul PCR, afară, în frig, fără a i se administra vreun tratament adecvat, până aproape de ora 20.00, când, datorită extenuării şi frigului din exterior, în lipsa rezultatului PCR, a cedat și plecat la cerere, după ce i s-a solicitat să semneze că îşi asumă riscul de deces.

Nici la acel moment nu i s-a pus diagnostic şi nu i s-a prescris un tratament adecvat la domiciliu, au stabilit anchetatorii.

De-abia peste 12 ore de la momentul când fusese adusă cu ambulanța, la ora 20.59 s-a obţinut rezultatul PCR negativ.

A treia oară adusă cu ambulanța în stare gravă: a implorat ajutor dar a fost iar abandonată

Luni, 01.11.2021, la ora 08.42, pacienta a fost adusă tot de ambulanţă, în stare și mai gravă. Conform birocrației și procedurilor, au fost reluate procedurile Covid deşi medicul şef de tură cunoştea faptul că acesta fusese investigat şi avea rezultat PCR negativ din seara precedentă.

Au mai trecut multe alte ore până a sosit al treilea rezultat, tot negativ, în jurul orei 14.10.

Din cauza suferinței avansate, femeia a fost de data aceasta adusă în secția Primiri Urgențe unde a fost din nou abandonată fără tratament adecvat.

După ora 14.30, deşi analizele medicale din ziua precedentă sugerau starea de şoc septic/septicemie – notează știripesurse – femeia a aşteptat pe targă alte câteva ore, tot fără tratament.

De-abia la ora 15.00, pacienta a fost examinată de medicul internist de gardă care a decis un transfer intraspitalicesc la Spitalul TBC. Au mai trecut o oră și jumătate și, la ora 16.30, aceasta a fost consultată şi trimisă din nou și de la celălalt spital, la ora 17.30 înapoi la Secția de Primiri Urgențe.

Într-o agonie și suferință avansată, între orele 17.30-19.00, ignorată de toți, respinsă și umilită, pacienta a început să piardă lupta cu viața:  de-abia la ora 19.30 a fost internată efectiv prin Secţia Medicală 2 la A.T.I., mult prea târziu; în timpul nopţii, la ora 04.30, inima femeii, ignorată de toți cei ce a sperat să o ajute, a încetat să mai lupte…

Faţă de „medicii”-inculpaţi, prin ordonanţa din 01.11.2022, s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, precizează reprezentanții Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:43 - Măsură revoluționară în Iran. Guvernul pune capăt persecuțiilor împotriva femeilor care nu poartă vălul islamic
21:17 - Trenduri pentru nunțile anului 2025. Ce se poartă în materie de rochii, machiaj, locație și meniuri
21:12 - Crin Antonescu: Voi candida la prezidențiale cu sprijinul PNL, PSD, UDMR – va trebui să fie un sprijin semnificativ – dar e o candidatură pe care o asum individual și în calitate, formal, de independent (VIDEO)
21:11 - Eugen Tomac: „Nu cred că pe cineva surprinde tonul președintelui Trump. A spus-o în repetate rânduri că vine la Casa Albă cu o nouă viziune, cu o nouă abordare” (VIDEO)
21:05 - Victor Ponta acuzat de aroganță și trădare. Un lider PSD cere excluderea din partid (VIDEO)
20:56 - Bolojan, despre ”curățenia” de la Senat: Am introdus un sistem de pontaj electronic și normal că a deranjat. Cei care veneau doar luni și marți pe la birouri nu sunt încântați (VIDEO)
20:36 - Piața imobiliară, plină de provocări. Ce spun specialiștii despre prețurile de anul acesta
20:36 - Ilie Bolojan, despre salariile bugetarilor care lucrează în Senat: “Sunt diferite în funcție de posturile pe care le ocupă / Vor da concursuri. Le-am spus și ieri, au două soluții” (VIDEO)
20:09 - Bolojan nu renunță la demersurile sale de la Senat: Scopul nu e să concediem niște oameni, dar a continua risipa e lipsă de respect față de românii din munca cărora toți cei care lucrăm în sectorul public ne luăm salariile (VIDEO)
20:08 - Acesta este testul cu care poți diagnostica burnout-ul în doar 10 minute. Un specialist a explicat și cum poți să-l previi