Propunerile de majorare a salariilor din educaţie, discutate luni la Guvern

Propunerile de majorare a salariilor din educaţie, discutate luni la Guvern
Foto: economica.net

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că luni se va discuta cu reprezentanţii sindicatelor şi cu premierul Victor Ponta despre salarizarea din învăţământ, scrie Mediafax.

La discuție vor participa și miniştrul Finanţelor, Eugen Teodorovici şi cel al Muncii, Rovana Plumb.

Cîmpeanu a precizat că nu are alte propuneri privind creşterea veniturilor angajaţilor din sistem în afară de cele legate de proiectul Legii salarizării, transmise deja Ministerului Muncii.

Dacă negocierile vor avea succes, cadrele didactice care abia intră în sistem ar putea primi cu 170% mai mulţi bani decât până acum. Media creşterilor salariale pentru restul profesorilor ar putea să fie de 70%, potrivit viitoarei legi a salarizării.

În acest moment, salariul minim brut pe ţară este de 1.050 lei, în timp ce salariul unui învăţător debutant este de 1.115 lei brut (780 de lei net) şi al unui profesor debutant de 1.133 de lei brut (830 de lei net). Sindicatele din învăţământ avertizează că profesorii vor fi plătiţi la acelaşi nivel cu muncitorii necalificaţi, anul viitor, dacă salariile lor nu sunt majorate cu cel puţin 15% până atunci.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)
21:30 - Mircea Geoană: „Ciolacu riscă să cadă în propria sa capcană. El a mizat pe faptul că, băgându-l pe Simion în față, are turul 2 garantat” / „Dacă se întâmplă acest scenariu, e foarte posibil ca Simion să-l bată pe Ciolacu” (VIDEO)
21:29 - Rareș Bogdan a votat deja, la Paris: „Dacă vom alege calea extremismului, o nouă cortină de fier se va abate asupra României”/ Despre Schengen: „Pentru mine nu e important cine-și bagă capul în poză, ci că în sfârșit românilor li se face dreptate” (VIDEO)
21:18 - Două femei au pierdut mii de euro, după ce s-au îndrăgostit de un bărbat de pe Facebook. Ce le promitea victimelor
20:47 - Dan Barna: Suntem în fața unui vot prin care definim viitorul. Singurul candidat care poate să lupte cu ceea ce înseamnă PSD, PNL, AUR, toată această structură care a încolăcit ca un șarpe România, este Elena Lasconi (VIDEO)
20:45 - Un bătrân din Slatina a fost bătut de tânărul pe care îl avea în gazdă. Bărbatul are șanse minime de supraviețuire
20:43 - Dan Barna: Românii au de ales între vechiul sistem PSD – PNL și Elena Lasconi, omul fără legătură cu sistemul / Ciucă și Ciolacu sunt motivele pentru care oamenii au sărăcit / Simion a fost marioneta PSD ani de zile în Parlament (VIDEO)
20:18 - Nicușor Dan a spus cine poate vota la referendum: “Cei care au buletin de București sau viză de flotant, indiferent de când s-a luat viza”. Tot ce trebuie să știe cei care vor alege să voteze la cele 3 întrebări (VIDEO)
20:04 - Dani Oțil, surprinză romantică pentru Gabriela Prisăcariu, cu ocazia aniversării ei. Gestul prezentatorului i-a uimit pe fani