Nicolae Dică și-a anunțat, marți, demisia din funcția de antrenor al celor de la FCSB, meciul cu U Cluj (înfrângere cu 2-1, pe Cluj Arena) fiind ultimul pe banca tehnică a vicecampioanei României la fotbal.
Cu toate că i-a propus antrenorului să renunțe, Gigi Becali susține acum că nu știe nimic despre demisia lui Nicolae Dică.
„Eu nu știu. A plecat? Nu știu nimic! Nu știu dacă și-a dat demisia. Dacă și-a dat demisia, vom vedea ce o să facem. Să spunem ce este adevărat, nu ce ne imaginăm. Nu vorbim de demisie acum.
Ăla e joc? A fost o țurcă, o nebunie, nici nu erau fotbaliști, erau un fel de spiriduși pe teren care se distrau. Circ! Ia mingea, ți-o dau ție. Și eu puteam să joc așa. A antrenorului a fost vina, nu a jucătorilor. Când toată echipa joacă circ, răspunde doar unul, ăla care-i antrenează! Când pot să mă iau de jucători, mă iau, când n-au atitudine (…).
Am ieșit de la biserică acum, lăsați-mă să culeg informații și vorbim după aia”, a declarat Gigi Becali, la Pro Arena, potrivit digisport.ro.
Până când va fi anunțat noul antrenor, FCSB va fi antrenată de Viorel Tănase, care are și licență PRO, și Mihai Pintilii. Următorul meci al vicecampioanei este joi, de la ora 22:00, cu West Ham, în grupele Conference League