141 de oameni au fost victimele prăbușirii podului Julto Pul din India. Întregul accident a fost filmat de o cameră de supraveghere.
Podul pietonal de pe râul Macchu are o lungime de 230 de metri și era parcurs de aproximativ 500 de persoane, printre care și copii, când structura de cabluri a cedat. Podul a fost redeschis cu patru zile înaintea tragediei.
Potrivit BBC, oficialii au declarat că 141 de persoane, în mare parte femei, copii şi bătrâni, au decedat ca urmare a prăbușirii podului de duminică seară. Podul reprezenta un important obiectiv turistic, construit în secolul 19, din Gujarat, stat situat pe litoralul de vest al Indiei.
WATCH – Moment of #Morbi bridge collapse caught on camera.#MorbiBridgeCollapse pic.twitter.com/2Knwi8gG2p
— TIMES NOW (@TimesNow) October 31, 2022
Prateek Vasava, unul dintre supraviețuitori, a povestit că a văzut mai mulţi copii căzând în apă.„Am vrut să îi trag pe câţiva după mine, dar s-au înecat sau au fost luaţi de valuri”. „Cablurile s-au rupt şi podul s-a prăbuşit într-o secundă. Cei norocoşi au reuşit să înoate.Oamenii au căzut unii peste alţii şi apoi în râu”, a declarat alt supravieţuitor.