Ziua Holocaustului este marcată, în fiecare an, în ţara noastră, la data de 9 octombrie. Această zi a fost instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 672/5 mai 2004, în urma propunerii făcute de Comisia Internaţională pentru Studierea Holocaustului în România, condusă de Elie Wiesel (1928-2016), laureat al premiului Nobel pentru Pace în 1986.
Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” a organizat vineri, 7 octombrie 2022, începând cu ora 10.00, ceremonia anuală de comemorare a victimelor Holocaustului, la Memorialul Victimelor Holocaustului în Bucureşti. La ceremonia depunerii de coroane participă reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale, Parlamentului României, Guvernului, Corpului Diplomatic, ai comunităţilor evreieşti şi rome şi grupuri de elevi din Bucureşti şi judeţele limitrofe, potrivit https://www.inshr-ew.ro/.
În ţară, Muzeul Naţional al Bucovinei din Suceava marchează această zi tot la 7 octombrie 2022, de la ora 10.00, prin deschiderea expoziţiei foto-documentară cu titlul „Nu putem uita…”, conform https://muzeulbucovinei.ro/. De asemenea, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad marcheză Ziua Holocaustului în România, prin mai multe manifestări comemorative, la aceeaşi dată, de la ora 12.00, în Aula Magna „Ştefan Cicio-Pop” din B-dul Revoluţiei nr. 94, fiind lansată revista Centrului de studii iudaice „Academician Nicolae Cajal”.
La 6 octombrie 2022, în contextul marcării Zilei Holocaustului, premierul Nicolae Ciucă l-a primit, la Palatul Victoria, pe Octavian Fulop, supravieţuitor al lagărului de la Auschwitz-Birkenau, în vârstă de 92 de ani. Cu această ocazie, Octavian Fulop, a subliniat rolul educaţiei despre Holocaust în consolidarea unei societăţi ataşate de valorile şi principiile democratice, potrivit unui comunicat al Guvernul.
În 2021, s-au împlinit 80 de ani de la începerea deportării evreilor din Basarabia, Bucovina de Sud şi Bucovina de Nord în Transnistria. În octombrie 1941, peste 35.000 de evrei, majoritatea copii, bătrâni, femei, din Dorohoi, Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Rădăuţi, Gura Humorului şi alte localităţi din vecinătate au fost escortaţi în Transnistria. În perioada 1941-1943, în lagărele şi ghetourile din Transnistria au murit între 115.000 – 118.000 de evrei locali, 105.000 – 120.000 de evrei din România şi 11.000 de romi.
Rememorarea evenimentelor din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial şi comemorarea Zilei Holocaustului reprezintă o expresie a compasiunii şi respectului, dar mai ales o responsabilitate civică firească prin care se poate preveni reiterarea unor astfel de acţiuni cu caracter antisemit, rasial, discriminatoriu.
Memorialul Victimelor Holocaustului din România a fost inaugurat, la Bucureşti, la 8 octombrie 2009, la iniţiativa Ministerului Culturii şi Cultelor, ca urmare a recomandărilor Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului din România, în vederea recunoaşterii şi, totodată, a asumării crimelor comise în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial împotriva comunităţii evreieşti şi împotriva comunităţii rome. Ansamblul sculptural este realizat de artistul Peter Jacobi şi cuprinde o incintă memorială centrală, în jurul căreia se află cinci sculpturi, Coloana Memorială, Via Dolorosa, Roata Romilor, Steaua lui David şi Epitaf, şi două instalaţii cu pietre de mormânt desacralizate din cimitirele din Odessa şi Bucureşti, arată http://inshr-ew.ro/.
România a exercitat, în perioada martie 2016-martie 2017, preşedinţia Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului (IHRA), în acest mandat fiind adoptată definiţia de lucru a antisemitismului, realizare remarcabilă a IHRA.
Cadrul legislativ a fost consolidat, la nivel naţional, prin adoptarea Legii nr. 157 din 2 iulie 2018 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 561 din 4 iulie 2018, conform http://legislatie.just.ro/.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, la Palatul Cotroceni, la 8 octombrie 2019, decretul pentru promulgarea legii privind înfiinţarea Muzeului Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România, care are ca scop prezentarea şi promovarea istoriei culturii şi tradiţiilor comunităţii evreieşti din România, protejarea victimelor Holocaustului şi combaterea antisemitismului, potrivit https://www.presidency.ro/.
Ziua de 2 august a fost recunoscută ca „Zi Europeană de Comemorare a Holocaustului împotriva romilor”, prin rezoluţia Parlamentului European din 15 aprilie 2015. În august 1944, în lagărul de concentrare de la Auschwitz II-Birkenau, mii de oameni de etnie romă (femei, bătrâni şi copii din aşa-numitul „lagăr al ţiganilor”) au fost exterminaţi în camerele de gazare, conform www.gov.ro.
Victimele Holocaustului sunt comemorate şi la nivel internaţional, la 27 ianuarie, rezoluţia 60/7 fiind adoptată, în acest sens, la 1 noiembrie 2005 de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU). Rezoluţia ONU respinge orice negare a Holocaustului ca eveniment istoric, fie integral sau parţial, şi felicită statele care s-au angajat în mod activ în conservarea siturilor care au servit ca lagăre de exterminare naziste, lagăre de concentrare, lagăre de muncă forţată şi închisori în timpul Holocaustului, potrivit https://www.un.org/.