Dan Brudașcu, un scriitor clujean, vrea să le propună autorităților deshumarea poetului Octavian Goga, pentru că, potrivit lui, scriitorul ar fi fost otrăvit din ordinul fostului rege Carol al II-lea, notează Mediafax.
“Ca om care în ultimii 30 de ani am scris foarte mult despre Octavian Goga și am informații despre moartea suspectă a acestuia. Sugerez autorităților să procedeze la clarificarea situației și să deshumeze trupul lui Goga care este îngropat în mausoleul de la Ciucea. În urma unei analize medicale aprodundate s-ar descoperi adevărul (…) Eu am informații că Goga ar fi murit otrăvit din ordinul regelui Carol al II-lea. Dacă se va verifica și se dovedește că nu am avut dreptate, îmi voi cere scuze celor lezați de acest demers”, a declarat Brudașcu.
În viziunea lui Dan Brudașcu, Ocativan Goga, fost prim-ministru al României în perioada interbelică, a fost ucis de “o otravă cu efect întârziat” pe 5 mai 1938, în timp ce bea o bere la Hotel New York din Cluj-Napoca.
Dan Brudașcu este scriitor și traducător și a fost deputat PRM în perioada 2000- 2004.