Modul bizar prin care s-a ales primarul unui district din Peru (VIDEO)

Modul bizar prin care s-a ales primarul unui district din Peru (VIDEO)
Captură video

Viitorul primar al unui oraș din Peru a fost decis cu o monedă. Cei doi candidați au avut un număr egal de voturi, iar aceștia nu și-au mai dorit un tur doi, potrivit Euronews.

Cine a câștigat

Alfredo Baldarrago Castillo a reușit să obțină postul de primar al districtului Corculla, ce face parte din cele zece districte ale provinciei Paucar del Sara Sara din Peru. În ciuda faptului că tragerea la sorți a fost făcută sâmbătă la Corculla, distanța mare a făcut ca vestea să ajungă în Lima două zile mai târziu. Departajarea a fost făcută de un oficial de la autoritatea electorală.

Despre candidați

Baldarrago este profesor, iar Lelis Dávalos, adversarul său, a reușit să obțină cele mai multe voturi dintre restul candidaților. Candidații au obținut 83 de voturi fiecare dintr-un total de 240 de alegători. Populația Corcullei este de 445 de locuitori.

Deși această practică este bizară, s-a dat cu banul în cadrul mai multor alegeri din Peru. În orașul Tibillo funcția de primar a fost distribuită similar în octombrie 2018.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`