Celtic și Șahtior au reușit doar o remiză, marți seară, la Glasgow, în penultima etapă a grupelor Champions League, consolidând șansele lui Leipzig la calificarea în faza piramidală a competiției. De altfel, formația scoțiană nu mai poate scăpa de ultimul loc din grupă.
Introdus pe teren în repriza a doua, Danylo Sikan a fost protagonistul unei ratări de zile mari, poate cea mai mare din sezonul european de toamnă. În minutul 72, fotbalistul lui Șahtior Donețk putea să își ducă echipa în avantaj, însă a risipit o ocazie rarisimă.
Atacantul ucrainean a primit o pasă excelent în mijlocul careului și avea în față poarta goală, însă nu a reușit să controleze balonul și l-a trimis în afara terenului.
Ratarea poate fi urmărită AICI
Cu o victorie la Glasgow, Șahtior ar fi egalat-o la puncte pe Leipzig și ar fi avut prima șansă la locul 2 într-o grupă din care Real Madrid s-a calificat deja. După cinci etape, situația în Grupa F a Ligii Campionilor arată astfel: