China: Manifestații contra autorităților în Tianjin, la o săptămână de la catastrofa chimică

China: Manifestații contra autorităților în Tianjin, la o săptămână de la catastrofa chimică
Foto: Captură Youtube

Zeci de persoane au protestat la Tianjin, în faţa unui hotel în care oficiali guvernamentali susţin conferinţe de presă, la o săptămână după catastrofa chimică în urma căreia au murit 114 persoane, informează Euronews.

Aceasta nu este singura manifestație în care oamenii cer compensații pentru locuințele și proprietățile ce le-au fost distruse de explozii. În plus, ei își fac griji pentru sănătatea lor și se plâng de faptul că autoritățile nu le acordă niciun fel de ajutoare.

„Atunci când au loc explozii ca acestea, au loc depuneri chimice în împrejurimi. (…) Nu vrem să mai trăim în aceste zone, deoarece va fi prea periculos pentru sănătatea noastră, a familiilor şi mai ales a copiilor noştri”, a spus Zhang, unul dintre protestatari.

Un oficial din cadrul Partidului Comunist a declarat că s-a creat un centru care va investiga cererile oamenilor.

Locuitorii se tem că ploile ar putea produce reacții chimice și o contaminare a aerului și apei. Pe de altă parte, autoritățile au dat asigurări că situația este monitorizată și că populația va fi imediat informată dacă se ating niveluri prea mari de poluare. Asigurările nu au convins, însă, deoarece regimul este recunoscut pentru lipsa lui de transparență în astfel de situații.

Miercurea trecută s-au produs două explozii într-unul dintre cele mai aglomerate porturi ale lumii. Bilanțul oficial se ridică la 114 morți, iar 57 de persoane sunt în continuare date dispărute. Mii de oameni au fost evacuați după ce au fost detectate substanțe toxice în aer.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`