Cât ar putea fi suspendată Halep după ce a fost depistată dopată / Este acesta finalul carierei?

Cât ar putea fi suspendată Halep după ce a fost depistată dopată / Este acesta finalul carierei?

Simona Halep a fost suspendată astăzi pentru dopaj, după ce în sângele ei ar fi fost găsită o substanță interzisă, numită Roxadustat. 

Aceasta a fost eliminată prematur de la US Open, învinsă încă din primul tur, de ucraineanca Daria Snigur, iar după acel eșec a anunțat că își va încheia și anul competițional, cu atât mai mult cu cât a suferit ulterior și o intervenție chirurgicală la nas.

După efectuarea unor analize în timpul turneului din Statele Unite ale Americii, sportiva din Constanța se pare că ar fi apelat la substanțe interzise, așa că în cursul zilei de astăzi Agenția Internațională de Integritate a Tenisului a anunțat suspendarea temporară a acesteia.

Vestea suspendării lui Halep a căzut ca un adevărat trăsnet peste lumea sportului și nu numai, aceasta fiind totodată și cea mai mare jucătoare de tenis suspendată pentru dopaj după rusoaica Maria Sharapova.

Cât ar putea fi Halep suspendată după ce a fost depistată dopată

Simona Halep a fost suspendată temporar, după ce a fost testată pozitiv la Roxadustat, o substanță interzisă, în timpul turneului US Open. Un prim rezultat a venit pe 7 octombrie, iar vreme de două săptămâni s-a așteptat și o probă B, care confirmă prezența acestei substanțe în sângele sportivei din Constanța.

Astfel, este prima cea mai mare suspendare din tenisul mondial după precedentul caz, cel al Mariei Sharapova, din urmă cu șase ani. Sharapova a fost la vremea respectivă, în 2016, suspendată vreme de 15 luni după o situație similară, în care a fost depistată pozitiv la o substanță interzisă în rândul sportivilor de preformanță. Aceasta și-a recunoscut fapta, după ce a consumat meldonium.

Dacă și de această dată, în cazul Simonei Halep, ar fi vorba despre o suspendare similară, de peste un an, cel mai probabil Halep ar putea reveni în competițiile oficiale abia în anul 2024.

Asta ar însemna ca sportiva din Constanța să nu mai activeze până la aproximativ 33 de ani, așa că această suspendare, în funcție de alte decizii conexe, ar putea reprezenta inclusiv momentul retragerii din sportul de preformanță.

Halep neagă acuzațiile și începe meciul pentru dreptate

După primirea acestei vești, Halep a reacționat imediat pe rețelele de socializare, anunțând că va începe cel mai greu meci din viața ei, acela pentru adevăr, negând faptul că ar fi apelat la substanțe interzise.

„Azi începe cel mai greu meci din viața mea: lupta pentru adevăr. Am fost notificată că am fost testată pozitiv la substanța numita Roxadustat într-o cantitate extrem de mică. Este cel mai mare șoc din viața mea.

De-a lungul întregii mele cariere, ideea de a trișa nu mi-a trecut niciodată prin minte, e total în opoziție cu valorile cu care am fost educată. Mă simt complet confuză și trădată. Voi lupta până la sfârșit să dovedesc că n-am luat niciodată intenționat o substanță interzisă și am încredere că mai devreme sau mai târziu adevărul va ieși la iveală.

Nu e despre titluri sau bani, e despre onoare și povestea de dragoste pe care am dezvoltat-o cu tenisul în ultimii 25 de ani”, a scris Simona Halep pe rețelele de socializare, imediat după primirea acestei vești.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:18 - Două femei au pierdut mii de euro, după ce s-au îndrăgostit de un bărbat de pe Facebook. Ce le promitea victimelor
20:47 - Dan Barna: Suntem în fața unui vot prin care definim viitorul. Singurul candidat care poate să lupte cu ceea ce înseamnă PSD, PNL, AUR, toată această structură care a încolăcit ca un șarpe România, este Elena Lasconi (VIDEO)
20:45 - Un bătrân din Slatina a fost bătut de tânărul pe care îl avea în gazdă. Bărbatul are șanse minime de supraviețuire
20:43 - Dan Barna: Românii au de ales între vechiul sistem PSD – PNL și Elena Lasconi, omul fără legătură cu sistemul / Ciucă și Ciolacu sunt motivele pentru care oamenii au sărăcit / Simion a fost marioneta PSD ani de zile în Parlament (VIDEO)
20:18 - Nicușor Dan a spus cine poate vota la referendum: “Cei care au buletin de București sau viză de flotant, indiferent de când s-a luat viza”. Tot ce trebuie să știe cei care vor alege să voteze la cele 3 întrebări (VIDEO)
20:04 - Dani Oțil, surprinză romantică pentru Gabriela Prisăcariu, cu ocazia aniversării ei. Gestul prezentatorului i-a uimit pe fani
19:38 - Nicușor Dan: Nu se fac mari investiții în București pentru că banii sunt distribuiți prost. Primăriile de sector primesc de 3 ori mai mulți bani decât noi, deși noi avem mai multe atribuții decât ei. Așa se duc banii pe tot felul de prostii (VIDEO)
19:36 - Nicușor Dan: Este un grad uriaș de ilegalitate la sectoarele din București în ceea ce privește emiterea autorizațiilor. Asta e calea cea mai simplă de a reveni în legalitate (VIDEO)
19:24 - Mai mulți copii de la o grădiniță din Timișoara, transportați la spital. Cei mici au acuzat stări de rău
19:03 - Gheorghe Falcă: Cred că acest parteneriat al PNL-ului cu administrațiile locale poate să dinamizeze viața din România în momentele grele prin care vom trece în 2025 (VIDEO)