Germania: 60 de parlamentari din blocul conservator al Angelei Merkel se opun celui de-al treilea plan de salvare pentru Grecia

Germania: 60 de parlamentari din blocul conservator al Angelei Merkel se opun celui de-al treilea plan de salvare pentru Grecia
Foto: sigmalive.com

Un vot de testare asupra celui de-al treilea plan de salvare pentru Grecia a fost făcut marți, înaintea unui vot în parlament, iar 60 de parlamentari ai blocului conservator al cancelarului Angela Merkel au votat împotrivă sau s-au abținut, scrie Reuters.

Astfel, la votul de testare, au fost înregistrate 56 de voturi „nu” și 4 abțineri.

Potrivit ziarului Bild, până la 120 din deputații cancelarului german ar vota împotrivă sau se vor abține, asupra pachetului de 86 de miliarde de euro (95 miliarde dolari) pentru Grecia, care va fi votat miercuri.

Fiind cel mai mare creditor al Greciei, aprobarea parlamentului Germaniei, este vitală pentru că, cu parlamentari sceptici exprimând rezerve publice față de eforturile de salvare a Greciei, trimite un semnal important în Europa.

Guvernul elen a aprobat, marți, concesionarea pe 40 de ani a 14 aeroporturi din Grecia unui consorțiu germano-grec, pentru 1,2 miliarde de euro.

Cele 14 aeroporturi sunt cele din Salonic, Aktio, Chania (Creta), Kavala, Kefalonia, Kerkyra (Corfu), Zakynthos, cele din Rodos, Kos, Myconos, Mytilene, Samos, Santorini şi Skiathos.

Concesiunea prevede operarea, întreţinerea, administrarea şi extinderea a 14 aeroporturi regionale până în 2055. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)
21:30 - Mircea Geoană: „Ciolacu riscă să cadă în propria sa capcană. El a mizat pe faptul că, băgându-l pe Simion în față, are turul 2 garantat” / „Dacă se întâmplă acest scenariu, e foarte posibil ca Simion să-l bată pe Ciolacu” (VIDEO)
21:29 - Rareș Bogdan a votat deja, la Paris: „Dacă vom alege calea extremismului, o nouă cortină de fier se va abate asupra României”/ Despre Schengen: „Pentru mine nu e important cine-și bagă capul în poză, ci că în sfârșit românilor li se face dreptate” (VIDEO)
21:18 - Două femei au pierdut mii de euro, după ce s-au îndrăgostit de un bărbat de pe Facebook. Ce le promitea victimelor
20:47 - Dan Barna: Suntem în fața unui vot prin care definim viitorul. Singurul candidat care poate să lupte cu ceea ce înseamnă PSD, PNL, AUR, toată această structură care a încolăcit ca un șarpe România, este Elena Lasconi (VIDEO)