Dana Budeanu urmează să fie mireasă pentru a doua oară. Vedeta se pregătește să îi spună ”Da” lui Andrei Hrebenciuc, fiul fostului politician Victor Hrebenciuc.
Cu toată că Dana Budeanu ne-a obișnuit să fie o voce sonoră în mediul online, când vine vorba despre viața sa personală este extrem de discretă.
Dana Budeanu și Andrei Hrebenciuc au o relație de câțiva ani. Conform Playtech cei doi au hotărât să își unească destinele iar marele eveniment va avea loc departe de România, cât mai ferit de ochii curioșilor. Se pare că viitori miri vor sărbători evenimentul, alături de cei dragi, tocmai pe Coasta de Azur.
Vezi această postare pe Instagram
Se pare că cea care s-a ocupat în amănunt de planificarea evenimentului este chiar mireasa, care este celebră pentru atenția pe care o acordă celor mai mici detalii. Cei aproximativ 40 de invitați, care le vor fi alături mirilor, nu au cunoștință despre prea multe detalii despre locul în care va avea loc evenimentul, urmând a fi anunțată locația exactă cu doar câteva zile înainte de nuntă.
Creatoarea de modă și-a făcut singură rochia de mireasă fiind una total nonconformistă. În ciuda tradiției Dana Budeanu ar fi ales să poarte în ziua nunții sale o rochie scurtă.
Dana Budeanu și Andrei Hrebenciuc s-au logodit anul trecut, semnul iubirii lor fiind un superb inel cu diamante. Creatoarea de modă a postat în mediul online o fotografie cu bijuteria, adăugând mesajul: „I don’t date, I marry! (n.r. Eu nu ies la întâlniri, eu mă mărit)”, internauții speculând încă de atunci că evenimentul este aproape însă, la acel moment, Dana Budeanu a negat.