Șeful Deutsche Bank, cea mai mare instituție financiară din Germania, Christian Sewing, a afirmat că economia germană nu va putea evita o recesiune anul viitor, însă a făcut precizări și a declarat faptul că asta nu va însemna că țara va ajunge într-o criză financiară profundă, notează adevărul.ro.
Acest a făcut declarația în cadrul reuniunii anuale a Fondului Monetar Internațional și a Băncii Mondiale, care a avut loc vineri, la Washington.
„Nu vom putea evita o recesiune în 2023”, a tras un semnal de alarmă Sewing.
Chiar și așa, acesta consideră că o astfel de recesiune nu reprezintă „o criză”. „Cel mai important este ca Germania să iasă cât mai repede din această recesiune”, a explicat șeful Deutsche Bank.
Gravitatea recesiunii economice va depinde, din punctul de vedere al lui Sewing, de modul în care vor funcționa pachetele de ajutor. Acesta consideră că Germania are o economie puternică, cu companii mijlocii solide, însă nu poate nega faptul că în următorul an va fi vizibil numărul falimentelor: „Într-o recesiune, acest lucru este adevărat”, a declarat șeful Deutsche Bank.
Chiar și așa, Sewing este optimist: „Nu cred că avem semne de criză financiară”, a adăugat acesta.
„Fiabilitatea băncilor germane și europene este absolută. Dar acum este important în primul rând să ținem inflația sub control. Prin urmare, este și corect că băncile centrale cresc în prezent ratele dobânzilor”, a afirmat acesta. „Inflația este o otravă, până la urmă, pentru consumator”, a conchis șeful instituției financiare germane.