Aventura lui Nicolae Dică pe banca lui FCSB s-ar putea încheia în curând. FCSB a suferit o nouă umilință devastatoare în fața celor de la Silkeborg, 0-5, de această dată pe Arena Națională, la o săptămână după ce gruparea roș-albastră a pierdut cu același scor și în Danemarca.
Nicolae Dică, a susținut la conferința de presă de la finalul jocului, că nici nu se gândește să-și dea demisia pentru că înțelegerea sa inițială cu patronul Gigi Becali nu prevedea calificarea în grupele Conference League, potrivit digisport.ro.
Cu toate acestea, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir este de părere că pentru a redresa FCSB-ul este nevoie de înlocuirea lui Dică cu un antrenor „cu mână de fier”.
„Dică e tânăr, poate să ajungă antrenor mare, dar acum nu stăpânește echipa. Eu nu am văzut de când sunt așa ceva! Nu făcea nimeni marcaj. Dacă joacă așa, dau în scris că nu se duc nici în play-off. Eu m-aș duce cu ei să le fac niște analize să văd dacă sunt ok.
Apoi m-aș duce la un psiholog. Apoi, aș aduce un antrenor gen Pițurcă, cel puțin 6 luni, să îi așeze, să îi învețe să facă marcaj. Niciunul nu face marcaj. Dică, săracul, va pleca.
Categoric își dă demisia. Oricine vine se face de râs, dacă nu aduce un nume să îl accepte și galeria. Ce vină are Becali? A băgat bani și a adus jucători. Nu el face strategia. Toată săptămâna face altcineva strategia. Nu vine Becali să zică cum să joace. Astea sunt povești. Nimeni nu știe ce joacă, absolut nimeni.
Pițurcă pe primul loc, Petrescu, Olăroiu, cam ăștia sunt. Croitoru e omul dracu! Și Grozavu e un antrenor dur. Nu se poate, e ca la o orchestră, nu se poate să bată ăla din baterie înainte să înceapă vioara să cânte. Ce haos e, eu nu am mai văzut în ultimii ani. Se întâmplă ceva. Mental sunt la pământ. Trebuie duși la medic. Ori nu e valoare, dar eu nu cred asta. Nu pot să fugă”, a declarat Dumitru Dragomir, la GSP Live.