Impact mortal pe calea ferată: Un tânăr de 23 de ani a fost lovit de tren în localitatea Valu lui Traian

Impact mortal pe calea ferată: Un tânăr de 23 de ani a fost lovit de tren în localitatea Valu lui Traian
Sursa Foto: Pixabay

Tragedie în localitatea Valu lui Traian! Un tânăr în vârstă de 23 de ani și-a pierdut viața, după ce a fost lovit de tren.

Cadrele medicale au fost solicitate să intervină, luni, 10 octombrie a.c., între Valu lui Traian și Murfatlar, acolo unde a avut loc un accident feroviar.

Graba şi neatenţia l-au costat viaţa pe un tânăr de 23 de ani

Tragedia s-a produs în timpul zilei, când tânărul a încercat să treacă peste calea ferată printr-un loc neamenajat și a fost lovit de trenul care circula pe ruta Constanța – București, potrivit stirileprotv.ro.

„Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, respectiv în localitatea Valu lui Traian, trenul care circula pe relația Constanța – București a accidentat mortal un bărbat, de 23 de ani, din comuna Valu lui Traian.”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.

Medicii chemați la fața locului nu au mai putut decât să constate decesul.

Mecanicul de locomotivă a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)