Cifrele Eurostat arată că anul trecut în țara noastră s-au produs peste 800 de tone de prune și România era pe locul 1 în UE. Și 2022 este un an bun pentru recolta de prune și, cel mai probabil, ne vom menține pe primul loc în Uniunea Europeană, la fel ca anul trecut.
Din fructele extrem de dulci se produce, în acest sezon, o pălincă de bună calitate care ajunge inclusiv peste hotare. Odată cu scumpirile, prețul pălincii îl ajunge pe cel al whisky-ului.
În Maramureș și Transilvania e vremea cazanelor încinse: fructele s-au copt mai repede și sunt din abundență.
Proprietari livezilor spun că 2022 a fost un an foarte bun pentru prune, un an cu temperaturi ridicate, au acumulat mult zahăr, după au venit ploile și prunele s-au hidratat și au recuperat din mărime.
Pălinca de la Medieșu Aurit are o tradiție de peste 100 de ani, iar o sticlă de colecție poate costa și câteva mii de lei. Băutura se vinde foarte bine și în Franța, Germania, Austria și Japonia.
Cei care produc pălincă spun că anul acesta au explodat prețurile la materia primă, utilități și deci prețul pălincii o să fie mai crescut cu 20 sau chiar 30 de procente decât anul trecut.