Anchetatorii ucraineni au înregistrat până acum 1.100 de cazuri suspecte de crime de război comise de soldații ruși în regiunea Harkov, informează BBC, care citează poliția regională.
De asemenea, experţii în deminare au găsit 20.903 obiecte explozive pe 1.287 de hectare de teritoriu. Până acum au fost distruse 1.462 dintre ele.
În paralel, în orașul recent eliberat Liman, estul Ucrainei, au fost descoperite o groapă comună şi, separat, alte aproximativ 200 de morminte.
Potrivit Reuters, șeful administraţiei militare ucrainene a regiunii Doneţk, Pavlo Kirilenko, a anunțat că în Liman au fost găsite 200 de morminte și o groapă comună. Exhumările au început deja, dar deocamdată nu se știe câte cadavre sunt în groapă, a precizat el.
În schimb, un înalt oficial al poliţiei ucrainene a declarat, pentru Ukrinform, că acolo sunt 180 de trupuri, victimele fiind și militari, și civili, inclusiv familii întregi cu copii.
Oficialul a mai spus că acolo au fost îngropați inclusiv copii născuți între 2019 şi 2021.
Amintim că o groapă comună cu peste 400 de cadavre a fost descoperită și după eliberarea orașului Izium. De asemenea, forțele ucrainene au mai găsit în teritoriile eliberate și camere de tortură în care rușii îi chinuiau pe localnici.