Eveniment
Un bărbat din Slatina s-a trezit cu un șarpe de aproape 2 m în locuință. Speriat de prezența reptilei, bătrânul a sunat la 112. Jandarmii au intervenit rapid și au capturat șarpele, eliberându-l în habitatul natural. Imagini cu șarpele prins în casa bărbatului de 68 de ani au fost publicate pe pagina de Facebook a IJJ Olt.
Specialiștii spun că această specie nu este strangulatoare sau veninoasă și nu reprezintă un pericol, în ciuda dimensiunilor impresionante. Totuși, este un șarpe care poate riposta dacă se simte amenințat. De aceea, este recomandată intervenția specializată.