În Republica Moldova crește numărul cererilor de redobândire a cetățeniei. Cele mai multe solicitări vin din Rusia.

În Republica Moldova crește numărul cererilor de redobândire a cetățeniei. Cele mai multe solicitări vin din Rusia.
Foto: Hepta/Sputnik / Dmitrij Osmatesko.

Numărul cererilor de redobândire a cetățeniei au crescut cu circa 30% în acest an, comparativ cu cel precedent, în Republica Moldova iar cel puțin jumătate din acestea vin din Federația Rusă. Declarațiile au fost făcute de șeful Agenții Servicii Publice (ASP), Mircea Eșanu, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră”.

Crește numărul cererilor de redobândire a cetățeniei

„Pe partea de redobândire a cetățeniei noi vedem o creștere și cifrele sunt cam cu 30% mai mult decât anul trecut. În acest moment, noi avem vreo 3.500 de cereri de redobândire și anul trecut, pe vremea aceasta, noi aveam 2.500”, a menționat Mircea Eșanu.

Potrivit șefului ASP, multe solicitări vin din Rusia, dar și din regiunea transnistreană.

„Preponderent, sunt cetățenii noștri care s-au născut fie pe teritoriul nostru sau cei care vin din descendenți direcți, părinții sau unul din ei este născut pe teritoriul Republicii Moldova.

Noi urmărim tare atent acest proces, inclusiv pe partea transnistreană, vin și din Federația Rusă mulți, cred că cel puțin jumătate.

Dar noi urmărim inclusiv segmentul transnistrean, acolo tensiunea e mai complexă, pentru că ei vin cu acte transnistrene și atunci noi trebuie să fim mult mai atenți, să vedem dacă actele sunt autentice”, a subliniat directorul ASP.

Iar cu solicitările de pașapoarte ‘am bătut toate recordurile’, susține Mircea Eșanu. Dacă în 2019, am perfectat în jur de 450.000 de pașapoarte, anul acesta ‘ajungem ușor peste 600.000. Sunt recorduri absolute’.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`