Argeș: Un incendiu a izbucnit la Muzeul Golești. Pompierii au intervenit la fața locului

Argeș: Un incendiu a izbucnit la Muzeul Golești. Pompierii au intervenit la fața locului
Foto: adevarul.ro

Un incendiu a izbucnit, marți, la Muzeul Golești din Ștefănești, județul Argeș. Incendiul a fost provocat de un foc făcut în apropierea muzeului.

Pompierii au intervenit la fața locului, cu ajutorul a cinci autospeciale, pentru stingerea flăcărilor și pentru a determina cu exactitate cauzele producerii acestui incendiu. Focul a fost stins după aproximativ o oră, acoperișul fiind distrus în întregime.

Potrivit Adevărul, incendiul a cuprins acoperișul secției de istorie a Muzeului Viticulturii și Pomiculturii Golești.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, lt. Mădălina Epure, clădirea la care a izbucnit focul era închisă publicului, fiind în reorganizare, iar în incinta acestuia erau depozitate obiecte de mobilier şi de ceramică şi o expoziţie foto documentară, care au fost salvate de angajaţii muzeului şi de pompierii militari,

Muzeul Golești a fost înființat la 7 iunie 1939 de Regele Carol al II-lea, sub numele de Muzeul Dinicu Golescu, și s-a dezvoltat de-a lungul anilor cu expoziții de bază, care reflectă atât istoria familiei, cât și istoria culturii și civilizației tradiționale românești.

Autoritățile au anunțat că nu există victime, nicio persoană nu a fost intoxicată cu monoxid de carbon.

Incendiul a fost stins în circa o oră de la izbucnirea sa.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`