Victor Ponta va efectua o vizită de lucru la Chișinău: Premierul și omologul său moldovean vor discuta despre temele prioritate de colaborare bilaterală

Victor Ponta va efectua o vizită de lucru la Chișinău: Premierul și omologul său moldovean vor discuta despre temele prioritate de colaborare bilaterală
Foto: newsint.ro
În cursul zilei de astăzi, 13 august 2015, Primul Ministru Victor Ponta a avut o convorbire telefonică cu Premierul Republicii Moldova, Valeriu Streleț. Cu acest prilej șeful Executivului a transmis urări de succes noului guvern din țara vecină și a exprimat încrederea în continuarea parcursului către atingerea tuturor obiectivelor europene ale Republicii Moldova.

„Cei doi Prim Ministri au evaluat prioritățile de pe agenda bilaterală, în special cele ce privesc proiectele de infrastructură energetică și transporturi. În domeniul energetic, vor fi continuate proiectele de interconectare planificate și agreate prin Memorandumul încheiat în acest an și, în acest sens, s-a stabilit ca în perioada urmatoare sa aiba loc noi contacte la nivelul companiilor din domeniu.  

Obiectivele și proiectele discutate în cadrul convorbirii telefonice de către cei doi Prim Miniștri vor trebui să progreseze până la desfășurarea viitoarei Comisii interguvernamentale pentru integrare europeană, din toamna acestui an”, se arată într-un comunicat emis de Guvernul României.

Primul Ministru Victor Ponta și Primul Ministru Valeriu Streleț au stabilit să se întâlnească la Chișinău în cadrul unei reuniuni de lucru, până la sfârșitul lunii august, pentru continuarea dialogului pe temele prioritate de colaborare bilaterala, informează sursa citată.
 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
15:05 - Aglomerație la secțiile de vot din București. Oamenii așteaptă zeci de minute, la coadă, pentru a-și exercita votul (VIDEO)
14:47 - Cea mai înaltă femeie din lume și cea mai scundă au stat față în față: „Avem lucruri în comun” (VIDEO)
14:44 - MAI a oferit ultimele detalii cu privire la ce incidente au avut loc în ziua alegerilor prezidențiale, până în ora 14: „Au fost sesizate 80 de posibile incidente, dintre care 43 sunt confirmate”
14:34 - Mesajul unui veteran de război, în vârstă de 100 ani, după ce a votat: “Acum există posibilitatea de a vota ceea ce dorești tu, fără niciun risc”
14:02 - David Popovici, mesaj pentru români după ce a votat la alegerile prezidențiale: „Implicați-vă!”
13:58 - Primarul Sectorul 4, Daniel Băluţă, a votat: „Trebuie să îl alegem pe cel care face parte din această echipă, cel care a luptat alături de noi în ultimii ani, ca viaţa noastră să fie mai bună” (VIDEO)
13:48 - Protestatarul Marian Ceaușescu, dus la secția de Poliție după ce i-a strigat președintelui Iohannis ”borfaşule”. El acuză că a fost bătut de jandarmi. Ce amendă a primit (VIDEO)
13:35 - Incident electoral în Cluj-Napoca! Urnă mobilă trimisă fără poliție la un alegător
13:08 - Klaus Iohannis a votat la Liceul Jean Monnet din București, pentru prezidențiale și pentru referendum. Președintele nu a făcut, însă, declarații la secția de votare (VIDEO)
13:06 - Tentativă de fraudă în Ploiești: Bărbat prins încercând să voteze la două secții diferite