Instanțele au permis ca primăria Sinaia să construiască o controversată parcare, cu șapte etaje, chiar lângă gara istorică

Instanțele au permis ca primăria Sinaia să construiască o controversată parcare, cu șapte etaje, chiar lângă gara istorică
Foto: captură de ecran

Primăria din Sinaia va relua proiectul construirii unei parcări supraetajate în apropierea gării din staţiune. 

Construcția este finanțată din fonduri europene dar realizarea ei este blocată de trei ani în instanţă: acesta va fi finalizată doar după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut o decizie a Curţii de Apel Bucureşti prin care s-a dispus anularea unui ordin de reziliere a unor acte administrative care stăteau la baza proiectului, conform News.ro.

Proiect controversat reluat cu aprobarea instanțelor

„În 25 aprilie 2019, primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea, semna contractul de finanţare cu bani europeni, pentru proiectul Park & Ride în valoare 5,85 milioane de euro. În zona gării din Sinaia trebuia să înceapă construirea unei parcări etajate, parter şi 6 nivele, la care se adaugă un subsol parţial şi un nivel 7-terasă exterioară la B-dul Carol I.

Din păcate, în urma unor intervenţii în presă şi a iniţierii unor petiţii publice de rea credinţă, proiectul a fost blocat şi s-a ajuns la instanţă. În urma analizării tuturor argumentelor în data de 30 septembrie, adică la mai bine de 3 ani, Primăria Oraşului Sinaia a avut câştig de cauză. Astfel, Proiectul „Construire Park & Ride” va fi implementat în curând. (…)

Prin urmare, având în vedere ca decizia Înaltei Curţi este definitivă şi executorie, în prezent, contractul de finanţare încheiat de UAT oraşul Sinaia (pentru construirea parcării Park & Ride) este în vigoare şi poate fi implementat”, a anunţat recentPrimăria Sinaia, printr-un comunicat de presă.

Noua parcare a fost contestată prin faptul că necesită defrișări și afectează planul urbanistic originar

Jurnaliştii de la Rise Project semnalat, în 2019, problemepe pe care le ridică proiectul parcării supraetajate din vecinătatea gării:

”Cu aviz de la Ministerul Culturii şi cu bani de la Uniunea Europeană şi de la Guvernul României, primarul oraşului Sinaia e pe punctul să înceapă construirea unei parcări cu şapte etaje în inima unei zone arhitecturale protejate.

Parcarea va fi amplasată faţă în faţă cu două monumente istorice de clasa A: Ansamblul Gării Sinaia şi hotelul Caraiman.

Prin ridicarea acestei construcţii, vor fi distruse o vegetaţie matură, întinsă pe aproximativ 2.000 de mp, precum şi scări şi alei vechi de peste un secol – parte din planul urbanistic originar al oraşului” preciza Rise Project, care amintea totdată că, prin aprobarea parcării de 300 locuri vor fi distruse cele 38 din cele 53 locuri aflate momentan în parcarea din faţa Gării Regale din Sinaia și astfel nu s-ar justifica acest efort.

Ordinul Arhitecților a susținut contestațiile dar a lăsat poarta deschisă construirii parcării

În 2019, Ordinul Arhitecţilor din România transmitea că, ”deşi există practici la nivel european privind amplasarea parcărilor de tip Park & Ride lângă gara unei localităţi, rareori acestea se aplică în aşezări în care gara face parte din centrul istoric sau din zone reprezentative pentru peisajul cultural şi natural şi atunci doar în condiţii bine stabilite”.

În plus, investigația menționa un studiu conform căruia construcția va genera creşterea numărului de pasageri din autobuzele din Sinaia cu 327 de persoane pe an, în timp ce numărul pietonilor din oraş ”se va mări” – urmare a aceleiaşi investiţii – cu doar 108 persoane pe an. În consecință, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, în calitate de autoritate de management a proiectului, a decis, în 2020, rezilierea contractului pe care, însă, Primăria Sinaia a contestat-o în instanţă.

Instanțele au permis derularea proiectului de către primărie

Un an mai târziu, Curtea de Apel Bucureşti a dat câştig de cauză oraşului Sinaia, anulând decizia Ministerului.

Ulterior, Decizia Curţii de Apel a fost atacată cu recurs, iar, la 29 septembrie, recursul a fost respins definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, menționează g4media.ro.

„Construire Park & Ride” este un proiect derulat prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa Prioritara 3 – Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiţii 4e – Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilităţii urbane multimodale durabile şi a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare.

Ar fi trebuit demarat în septembrie 2017 şi finalizat în februarie 2022

Valoarea totală a proiectului: 27.097.223, 07 lei din care valoarea eligibilă a proiectului este de 22.871.595,72 lei, iar finanţarea nerambursabilă 22.414.163,80 lei, din care 19.440.856,36 lei reprezintă contribuţia din FEDR şi 2.973.307,44 lei reprezintă contribuţia naţională.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`