Forbes: Simona Halep, locul 7 în clasamentul celor mai bine plătite sportive din lume, cu venituri totale de 6,8 milioane dolari

Forbes: Simona Halep, locul 7 în clasamentul celor mai bine plătite sportive din lume, cu venituri totale de 6,8 milioane dolari
Foto: ziuanews.ro

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, ocupanta locului 3 în clasamentul WTA, ocupă poziția a 7-a în ierarhia celor mai bine plătite sportive din lume, stabilită de revista americană Forbes, cu venituri totale de 6,8 milioane dolari, realizate între 1 iunie 2014 și 1 iunie 2015, notează Agerpres.

Rusoaica Maria Șarapova, numărul 2 mondial, rămâne sportiva cu cele mai mari venituri din lume, pentru al 11-lea an consecutiv, precizează Forbes.

Șarapova, în vârstă de 28 ani, câștigătoarea ediției de anul trecut a turneului de Mare Șlem de la Roland-Garros, după o finală cu Simona Halep, a obținut suma de 6,7 milioane dolari din premii la diferitele competiții la care a participat, însă câștigurile sale totale, care includ sponsorizările și alte surse de venit, s-au ridicat în total la 29,7 milioane dolari.

Americanca Serena Williams, liderul clasamentului WTA, ocupă locul secund în această ierarhie, cu 24,6 milioane dolari, în timp ce pe poziția a treia se află daneza Caroline Wozniaki, cu 14,3 milioane dolari.

Singurele prezențe din afara tenisului în Top 10 Forbes sunt cele ale pilotului de curse Danica Patrick (poziția a 4-a), campioanei de arte marțiale mixte Ronda Rousey (8) și jucătoarei de golf Stacy Lewis (9).

Clasamentul celor mai bine plătite sportive din lume stabilit de Forbes:

1. Maria Șarapova (Rusia/tenis) 29,7 milioane dolari

2. Serena Williams (SUA/tenis) 24,6 milioane

3. Caroline Wozniacki (Danemarca/tenis) 14,3 milioane

4. Danica Patrick (SUA/automobilism) 13,9 milioane

5. Ana Ivanovic (Serbia/tenis) 8,3 milioane

6. Petra Kvitova (Cehia/tenis) 7,7 milioane

7. Simona Halep (România/tenis) 6,8 milioane

8. Ronda Rousey (SUA/arte marțiale mixte) 6,5 milioane

9. Stacey Lewis (SUA/golf) 6,4 milioane

10. Agnieszka Radwanska (Polonia/tenis) 6 milioane

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - Directorul INSCOP: Încrederea românilor în Rusia se află la minim absolut, în timp ce atitudinea pro europeană s-a întărit
23:43 - Andrew Tate, acuzat de viol și trafic de persoane în România, și-a făcut partid în Marea Britanie: „Voi fi premier”
23:13 - Crin Antonescu: „Sunt similitudini înfiorătoare între discursul lui Hitler și al lui Georgescu”
23:08 - Șase tineri din Vâlcea, cu vârste între 16 și 23 de ani, au fost reținuți pentru furt. Prejudiciul estimat este de 12.000 de euro
22:50 - Claudiu Târziu: Anularea alegerilor, o lovitură de stat. Ne-am trezit cu o continuare a unei guvernări incapabile, ticăloase și corupte / Suntem într-un soi de dictatură la începutul ei, pe care AUR o respinge (VIDEO)
22:43 - Locul la doar câteva ore de București care a atras milioane de turiști în 2024. Poate fi vizitat atât vara, cât și iarna
22:15 - Tanczos Barna: Instituțiile care vor fi comasate, care își vor reduce cheltuielile pot genera plecări naturale de angajați. Ei își pot găsi cu siguranță loc de muncă în privat (VIDEO)
22:13 - Congresul SUA l-a validat pe Donald Trump în funcția de președinte. Când va începe noul mandat
21:58 - Irineu Darău (USR): Atunci când vorbim de alegeri, trebuie să ne gândim ce face bine democrației și ce își dorește poporul. Nu se mai poate ca în 2025 să asistăm la aceeași comedie (VIDEO)
21:52 - Oncologii din România susțin inițiativa SUA. Produsul care ar putea avea etichetă de avertizare, ca țigările