Comisia Economică a Senatului, condusă de senatorul Daniel Zamfir (PSD), a ajuns, miercuri, în Valea Jiului, pentru discuții despre situația în care se află Complexul Energetic Hunedoara.
Din delegație fac parte și purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, și senatorii social-democrați Sorin Vlașin și Cristian Resmeriță.
Aceștia au avut o întâlnire de lucru la Uzina Paroșeni cu toată conducerea Complexului Energetic Hunedoara și cu toți liderii de sindicat ai Complexului.
„Mă bucură foarte mult faptul că există un interes deosebit pentru Valea Jiului în general din partea colegilor senatori. (…) Cred că doar dacă ne punem la aceeași masă toate forțele inclusiv politice, putem să găsim niște soluții împreună cu conducerea ministerului, pentru ca activitatea complexului să devină una normală”, a declarat Cristian Resmeriță.
Social-democrații urmează să meargă apoi la Exploatarea Minieră Livezeni, unde vor intra în subteran pentru a analiza condițiile de muncă de acolo.
„Am solicitat prezența pentru că am vrut să știm ce se întâmplă aici. Noi credem, din informațiile pe care le-am tot adunat de la Ministerul Energiei, de-a lungul timpului, că aici, la Paroșeni, e o termocentrală care e modernizată, s-a apelat și la un grant european, s-au cheltuit vreo 65 de milioane de euro pentru modernizare, corespunde cerințelor de mediu, dar am constatat cu surprindere că funcționează doar două zile din șapte, ba chiar mai puțin de două zile.
Azi, de exemplu, termocentrala nu merge.
Am zis să venim, că suntem interesați cum stau lucrurile. Noi credem că această capacitate de producție a energiei electrice trebuie să funcționeze șapte zile din șapte.
Am rugat să mergem și la exploatările miniere, că înțeleg că nu merge pentru că nu se scoate suficient cărbune.
Vedem de ce nu se scoate suficient cărbune ca un asemenea obiectiv energetic să funcționeze șapte zile din șapte.
Totuși, nu e în regilă tehnologic ca în fiecare săptămână să închizi grupul energetic, apoi să-i dai drumul. Înțeleg că costurile sunt mult mai mari cu pornitul și oprtiul decât dacă am funcționa continuu”, a declarat, la începutul discuțiilor de la Paroșeni, senatorul PSD Daniel Zamfir.
El a mai precizat că nu e o discuție politică, dar nu poate ignora faptul că niciun reprezentant de la alte partide n-a venit la această întrunire.