După perioada grea din anul 2015, se pare că probleme de sănătate au reapărut în viața lui Tudor Chirilă, în această vară.
Artistul și-a anulat toate concertele după ce a descoperit că are un edem pe corzile vocale. În cele din urmă, a fost operat în Germania.
Tudor Chirilă a dezvăluit, pe contul său de Facebook, că a avut probleme medicale serioase și că a fost nevoit să se opereze, pentru a-și salva vocea.
Artistul a fost diagnosticat în urmă cu câteva luni cu un edem pe una dintre corzile vocale. Cum necazurile nu vin niciodată singure, artistul a rămas și fără cea care l-a ajutat o viață întreagă, potrivit unica.ro.
„A fost o vară foarte grea pentru mine. După turneul cu #visulamerican am fost diagnosticat cu un edem pe una din corzile vocale. Asta m-a făcut să anulez aproape toate concertele antamate în vara care tocmai a trecut. Am sperat că edemul va ceda la tratament, dar țeapă.
Am ajuns într-un final la Hamburg la început de septembrie unde m-am operat și am început reeducarea vocală post operatorie. A fost greu de hotărât mai ales că tot vara asta a murit și doamna Duțescu, terapeutul vocal cu care am lucrat o viață de om.
Așa că m-am trezit singur cu toate deciziile pe cap și cu niște filmări pe care trebuia să le termin. Apoi, cum spuneam, Hamburg”, a scris Tudor Chirilă pe pagina sa de Facebook.
În prezent, antrenorul de la „Vocea României” se află în proces de recuperare vocală și se simte bine.
„Una peste alta, sunt în plin proces de recuperare vocală, voi începe să cânt în curând și aș vrea să vă amintesc că pe 18 noiembrie Vama are la Sala Polivalentă primul show din această toamnă”, a mai transmis Tudor Chirilă.