Alte două cazuri de variola maimuței au fost confirmate în România / A fost activat Mecanismul de Protecție Civilă

Alte două cazuri de variola maimuței au fost confirmate în România / A fost activat Mecanismul de Protecție Civilă
Foto: Hepta - Zuma Press / Carlos LujáN

Alte două noi cazuri de variola maimuței au fost confirmate astăzi pe teritoriul României. În acest sens, CNSU a anunțat că a fost activat Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene, pentru a se intra în posesia medicamentelor necesare tratării pacienților, notează antena3.ro.

Cele două persoane nou-infectate sunt doi bărbați, de 31, respectiv 36 de ani, din București. Potrivit informațiilor transmise de medici aceștia au o stare generală bună și se află plasați în izolare.

Noi cazuri de variola maimuței, a fost activat Mecanismul de Protecție Civilă

Noile cazuri de variola maimuței i-a determinat pe autorități să ia măsuri. Astfel, Comitetul Național pentru Situații de Urgență, desfășurat în format hibrid, a adoptat astăzi Hotărârea privind transmiterea solicitării de asistență internațională, prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene. Astfel se urmărește accesarea dozelor de medicamente necesare tartării a 150 de pacienți infectați cu virusul variola maimuței

Ședința CNSU a avut loc ca urmare a adresei transmise de Ministerul Sănătății și în contextul declarării de către Organizația Mondială a Sănătății, în data de 23.07.2022, a focarului de variola maimuței ca urgență de sănătate publică de interes internațional, mai scrie sursa menționată anterior.

Documentul de Hotărâre poate fi consultat AICI.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`