Autoritățile din SUA vor să îmbunătățească calitatea aerului de pe coasta de vest a Americii, dar măsurile luate nu au avut efectul scontat din cauza aerului poluat adus de vânt dinspre China.
Coordonatorul cercetării Williem Verstraeten spune că „China și-a exportat poluarea atmosferică în vestul SUA”.
În perioada 2005 – 2010, pe coasta de vest a SUA, s-a înregistrat o scădere cu 20% a emisiilor de oxizi de azot care provin mai ales de la transportul rutier şi contribuie la formarea de ozon, poluant major, care provoacă probleme respiratorii şi reduce capacitatea plantelor de a efectua procesul de fotosinteză, potrivit gândul.info.
”Surprinzător însă, această scădere a ameliorat doar puţin calitatea aerului din zonă, în special în privinţa concentraţiei de ozon”, aexplicat expertul olandez.
Colectivul condus de el a sesizat că, în aceeaşi perioadă, 2005-2010, emisiile de oxizi de azot au crescut cu aproximativ 7% în medie în China, aflată în plin boom economic. Concentraţia acestor substanţe a sporit în medie cu 7 % în troposfera (stratul inferior al atmosferei) Chinei.