Oceanul Atlantic: A fost descoperită o epavă ce conține o comoară de 172,5 milioane de euro

Oceanul Atlantic: A fost descoperită o epavă ce conține o comoară de 172,5 milioane de euro

O epavă care conține 200 de tone de argint, în valoare de 172,5 milioane de euro a fost descoperită în Oceanul Atlantic și reprezintă cea mai mare comoară de metale prețioase găsită vreodată sub apă, relatează BBC.

Nava britanică de mărfuri a fost scufundată de germani în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a fost găsită de firma de explorare Odyssey Marine. În urma unui contract semnat de Odyssey și Departamentul de transport american, firma va reține 80% din valoarea încărcăturii descoperite.

Nava SS Gairsoppa care se întorcea din India spre Marea Britanie pe o vreme neprielnică a rămas fără combustibil. Aceasta încerca să se adăpostească, însă a fost depistată de o nava germană care a atacat-o. SS Gairsoppa s-a scufundat, iar dintre cei aproape 90 de membri ai echipajului doar un singur bărbat a reușit să supraviețuiască.

Epava navei măsoară 125,5 metri lungime și a fost descoperită la 482 km de coasta Iralndei și la 4.700 de metri adâncime.

“Am realizat prima fază a proiectului: localizarea și identificarea epavei. Acum începem să recuperăm încărcatura”, a declarat managerul proiectului, Andrew Craig.

Operațiunile de recuperare vor începe în prima jumătate a anului 2012 și vor fi efectuate cu ajutorul unei aparaturi speciale.

O epavă cu o comoară de 172,5 milioane de euro, descoperită în Atlantic

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_11075').select();" id="embed_text_11075" />
Urmăriți B1TV.ro și pe
`