Grecii sunt aproape de un al treilea împrumut, iar speranțele lor sunt contrazise de norvegieni și nemți.
Până joia viitoare Grecia are nevoie de un acord semnat și aprobat de parlamentele celor 19 țări pentru implementarea noului program de asistență financiară, dar tot atunci ar trebui să returneze și Băncii Centrale Europene 3,2 miliarde de euro.
În același timp, noul program de asistență financiară de 86 milioane de euro a fost discutat în cadrul negocierilor purtate în weekend de delegația elenă condusă de ministrul Euclid Tsakalotos și creditorii internaționali, conform business24.ro.
„Se depun eforturi ca aceste negocieri să fie finalizate. Ne așteptăm ca luni seară sau marți să semnăm acordul”, a explicat o sursă din cadrul guvernului elen.
Însă, ministrul german de Finanțe, Wolfgang Schaeuble spune că este de acord cu un împrumut de urgență acordat Greciei decât cu semnarea unui nou program bailout pe trei ani.
Pe de altă parte, liderul grupării euroscepticilor din Finlanda spune că „ne-am pierdut răbdarea. Guvernul nostru are o politică strictă în această privință. Nu acceptăm o povară în plus pe umerii Finlandei sau o reducere a datoriei Greciei”.