Din cauza penuriei de medicamente, pacienților din Venezuela li se recomandă medicamente pentru animale. Lipsurile afectează aproximativ 70 la sută dintre medicamentele din nomenclatorul venezuelean, informează 20minutes.fr, care citează mai multe organisme private.
Prednisonul și celleceptul, imunodepresoare necesare pentru evitarea respingerii unor organe grefate, au dispărut din farmacii în luna iulie. „Doctorul ne-a trimis la farmacii veterinare, ne-a spus că este aceeași substanță și are numai ceva mai multă glucoză”, a afirmat Natacha Albarran, în vârstă de 44 de ani, care a suferit un transplant de rinichi acum 12 ani.
Venezuela se confruntă cu o criză economică gravă. Guvernul președintelui socialist Nicolas Maduro nu mai publică situația lipsei de mărfuri de la începutul anului 2014 și neagă penuria de prednison, susținând că în luna iulie au venit 1,2 milioane de tablete din Cuba. Mai mult, acesta susține că a inițiat demersuri pentru a importa alte medicamente destinate pacienților cu transplanturi.
În Venezuela, oamenii se confruntă și cu lipsa de făină, șampon sau piese de schimb pentru mașini, din cauza lipsei de valută cu care să finanțeze importurile.