Românii vor avea venituri mai mici cu 30% în 2022. Inflația și creșterea dobânzilor, principalele cauze

Românii vor avea venituri mai mici cu 30% în 2022. Inflația și creșterea dobânzilor, principalele cauze

Analiştii avertizează că veniturile medii ale populaţiei vor scădea dramatic în anul 2022, pe fondul inflației și al creșterii ratelor. Potrivit economiștilor citați de economica.net, inflaţia coroborată cu dobânzile mici erodează cu circa 10% din economii şi venituri, în timp ce majorarea IRCC din 2 octombrie 2022 şi creşterea preţurilor la utilităţi aduce un alt impact, de 20%, în totalul veniturilor medii ale populaţiei.

Veniturile românilor vor scădea dramatic

Cu o inflaţie de minimum 14% la finalul anului şi dobânzi la jumătate cât inflaţia, specialiştii cred că ne vom confrunta în acest an cu un minus de 30% a veniturilor medii ale populaţiei. Este practic procentul cu care ar trebui să crească salariile şi pensiile în 2023.

Randamentul titlurilor de stat va urca spre 9% către finalul acestui an, față de doar 8% în prezent, în timp ce datoria publică se va apropia de 60% din PIB (limita maximă impusă de criteriile pentru adoptarea euro), iar prețurile imobiliarelor vor marca un recul de până la 15%, apreciază analiștii economici.

Vorbind despre inflaţie şi dobânzi, analistul financiar şi preşedintele Asociaţiei Pensiilor Administrate Privat din România, Radu Crăciun, preciza într-un interviu acordat Economica.net că „inflaţia şi contextul macroeconomic au erodat o treime din economiile populaţiei în ultimii trei ani”.

Salariile vor crește, însă probabil nu cu 30% cât sunt pierderile de venituri și nu fără efecte în datoria publică. Nevoia stringentă de finanţare pentru a acoperi aceste deficite se va traduce în majorarea randamentelor la titlurile de stat, care vor merge probabil către un nivel de 9% pe an. La ora actuală, dobânda la titlurile de stat pe termen lung, 9-10-12 ani este în jur de 8%.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră