Muncitorii migranți din Rusia sunt batjocoriți de copii localnicilor. Într-o înregistrare video se arată cum un asiatic este lovit peste față de un băiat cu vârsta cuprinsă între 12 și 14 ani.
Un grup de minori se distrează agresând fizic muncitori de origine asiatică. Aceștia filmează “isprăvile” și le postează pe Youtube, spre mândria lor. Într-un astfel de videoclip se poate vedea cum un puști întreabă un muncitor asitatic din ce țară provine. După ce I se răspunde – Tadjikistan, minorul îl lovește pe bărbat spunându-i că îi transmite salutări din Rusia, scrie aktual24.
Copilul nu se oprește cu violența aici. Acesta oprește și alți oameni pe stradă. Pe totți cei care nu sunt de origine rusă îi agresează fizic.
Deși sunt mai în vârstă decât ei, migranții se abțin încercând să nu răspundă provocării copiilor, probabil de teamă că minorii sunt protejați și astfel ar putea suporta consecințe grave.