Franța: Două persoane au fost arestate, iar alta reținută după accidentarea mortală a unui copil român la Paris

Franța: Două persoane au fost arestate, iar alta reținută după accidentarea mortală a unui copil român la Paris
Foto: lamontagne.fr

Două persoane au fost arestate, iar una a fost reținută, joi, după ce un copil român a fost accidentat mortal de o camionetă, ai cărei pasageri au fugit de la locul accidentului marţi, la Paris, informează Europe1.

Primul bărbat a fost arestat joi dimineaţa, dar a fost eliberat la scurt timp după aceea, în timp ce al doilea a fost arestat joi la prânz.

Accidentul a avut loc marţi, către ora locală 14.30 (15.30, ora României), pe bulevardul Ménilmontant, în estul Parisului.

Copilul, care a traversat la aproximativ zece metri de o trecere protejată, a fost izbit de camionetă, potrivit primelor informații din cadrul anchetei. Şoferul şi pasagerul camionetei au fugit de
la locul accidentului pe jos, după ce au abandonat vehculul nu departe de locul dramei.

Parchetul din Paris a deschis miercuri o anchetă pentru „omucidere involuntară agravată de un delict de fugă” de la faţa locului unui accident rutier.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
15:43 - Familia lui Gabriel Cotabiță a dat ultimele detalii cu privire la locul unde va fi depus trupul artistului: „Cei ce vor să îi aducă un ultim omagiu sunt așteptați”
15:34 - Robert Sighiartău: „Îndemnăm românii să vină la vot în număr cât mai mare! Vreau să avertizez că în aceste zile circulă tot felul de știri false propagate de tălpile roșii” (VIDEO)
15:05 - Aglomerație la secțiile de vot din București. Oamenii așteaptă zeci de minute, la coadă, pentru a-și exercita votul (VIDEO)
14:47 - Cea mai înaltă femeie din lume și cea mai scundă au stat față în față: „Avem lucruri în comun” (VIDEO)
14:44 - MAI a oferit ultimele detalii cu privire la ce incidente au avut loc în ziua alegerilor prezidențiale, până în ora 14: „Au fost sesizate 80 de posibile incidente, dintre care 43 sunt confirmate”
14:34 - Mesajul unui veteran de război, în vârstă de 100 ani, după ce a votat: “Acum există posibilitatea de a vota ceea ce dorești tu, fără niciun risc”
14:02 - David Popovici, mesaj pentru români după ce a votat la alegerile prezidențiale: „Implicați-vă!”
13:58 - Primarul Sectorul 4, Daniel Băluţă, a votat: „Trebuie să îl alegem pe cel care face parte din această echipă, cel care a luptat alături de noi în ultimii ani, ca viaţa noastră să fie mai bună” (VIDEO)
13:48 - Protestatarul Marian Ceaușescu, dus la secția de Poliție după ce i-a strigat președintelui Iohannis ”borfaşule”. El acuză că a fost bătut de jandarmi. Ce amendă a primit (VIDEO)
13:35 - Incident electoral în Cluj-Napoca! Urnă mobilă trimisă fără poliție la un alegător