Locul care trebuia să devină nestemata turismului românesc și una dintre cele mai frumoase așezări montane din Europa este astăzi cuprins de paragină. Staţiunea Vidra din Voineasa, amplasată într-o zonă cu priveliști nemaipomenite, lângă lacul unde se antrena campionul Ivan Patzaichin, a rămas doar cu numele.
De cum laşi în urmă Transalpina, Valea Lotrului te îmbie cu peisaje demne de o carte poştală. Lacul Vidra şi pădurile de brazi falnici care-l ascund de jur-împrejur contrastează puternic cu imaginile ca de apocalipsă care ţi se dezvăluie câţiva paşi mai departe, notează Observator.
Ceea ce trebuia să devină cea mai frumoasă stațiune din România, s-a transformat doar într-o umbră. Priveliștea deosebită a munților este umbrită de clădirile abandonate.
„E păcat de ele. Îți vine să plângi. S-a ale praful! Păcat că avem infrastructura cât de cât realizată și lăsată de izbeliște. Modelul ăsta nu prea îl vezi în stațiunile montane. Am fost și eu, dar asemenea modele de hoteluri n-am văzut, cu geamurile astea mari”, afirmă primarul Voineasa.
Situată la peste 1.300 de metri altitudine, staţiunea a fost proiectată în anii 60 de arhitecţi elveţieni. Clădirile ar fi trebuit să găzduiască, iniţial, familiile celor care lucrau la barajul Vidra, dar au fost abandonate la scurt timp după ce au fost terminate – multe nici n-au mai ajuns să fie locuite. Abia la mijlocul anilor 70, au fost transformate în hoteluri şi staţiunea a prins viaţă.
În acei ani, Nicolae Ceauşescu vizita des Vidra. Visa să organizeze acolo Jocurile Olimpice de Iarnă din 1984, mai ales că în zonă este zăpadă şase luni pe an, iar panorama este impresionantă. Au fost proiectate mai multe pârtii, dar nu s-a mai făcut decât una.
În acea perioadă, 1976, ministrul Economiei Forestiere s-a opus defrișărilor, iar Ceaușescu descoperise pasiunea pentru volei. Astfel, clădirile din Vidra au ajuns în administrarea Uniunii Generale a Sindicatelor.
Potrivit primarului, sunt circa 1.000 de locuri de cazare, în trei minihoteluri și un hotel mare de cinci stele.
După anul 200 totul a fost lăsat în ruină. Printre betoane au crescut copaci, iar clădirile au rămas fărăuși, fără geamuri. Priveliștea amintește de platoul de filmare al unui film de groază.
Sindicatele care administrează hotelurile nu şi-au mai permis să le modernizeze. Au încercat să le concesioneze, însă a fost în zadar. În disperare de cauză, primăria ameninţă cu impozite de 5 ori mai mari de anul viitor.
Din discuțiile purtate, s-a desprins ideea că doar oamenii de afaceri, care ar fi de acord să vin să investească, ar restabili viața din stațiune.
O altă soluție este concesionarea hotelurilor pe o perioadă mai lungă, pentru a oferi garanția profitului, celor ce reabilitează.
Cu implicarea autorităților centrale, stațiunea ar putea fi salvată și mai repede, însă, deocamdată, nu este prezentă inițiativa.