Gheorghe Ialomițianu, vicepreședinte PMP și fost ministru de Finanțe, a declarat vineri, pentru B1 TV, că tema creșterii pensiilor a fost politizată foarte mult, iar partidele din coaliția de guvernare au tot aruncat cu cifre, în loc să spună clar dacă există bani la buget pentru creșterea pensiilor și cu cât.
Oricare ar fi situația, Ialomițianu remarcă faptul că pentru angajări suplimentare la Guvern coaliția a găsit, totuși, bani. Fostul ministru a mai dat de înțeles că premierul Nicolae Ciucă, președintele PNL, degeaba se laudă cu banii pe care România îi primește prin PNRR, căci aceștia ”zac” la BNR.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica Zilei”, moderată de Ioana Constantin pe B1 TV.
„Potrivit Legii responsabilității fiscal-bugetare, strategia fiscal-bugetară trebuia depusă în Parlament până în 15 august și discutată în perioada aceasta în Parlament. Nu s-a depus această strategie în Parlament, încă nu s-au înțeles în cadrul coaliției.
Tema privind creșterea pensiilor s-a politizat foarte mult între partide. S-au aruncat cifre în spațiul public. Unii spun 10%, alții 16%. Sigur că PSD spune că PNL nu ar vrea majorarea, deși PNL a spus 16%, iar 16% e peste rata inflației. Dacă luăm prețul alimentelor de strictă necesitate, acestea au crescut între 24 și 54%, la utilități facturile s-au dublat”, a declarat fostul ministru.
Acesta a mai precizat că actuala coaliție și mai ales Ministerul de Finanțe trebuie să comunice dacă există bani la buget pentru indexarea pensiilor.
„Dl Budăi a spus 10%, probabil a iscutat cu ministrul de Finanțe că 10% ar fi suficient, dar dacă ne raportăm la prețuri, e foarte puțin, dacă ne raportăm la situația financiară, poate și 10% e foarte mult.
Au fost prea multe angajări în Guvern, foarte mulți oameni au fost aduși în Guvern și au crescut cheltuielile bugetare și nu vedem din partea actualei coaliții o reducere a cheltuielilor bugetare.
Vedem că și la nivel local se pierd foarte mulți bani, deci va fi foarte greu să elaboreze bugetul pe 2023, cererile sunt foarte mari chiar dacă încasările sunt mari față de anul trecut, ca urmare a creșterii inflației.
Sigur, putem să recunoaștem și activitatea ANAF privind reducerea evaziunii fiscale, dar cerrerile sunt foarte mari și nu văd cum vor elabora bugetul, că această coaliție nu a mers pe o prudență bugetară, iar la investiții nu suntem într-un an foarte bun, deși premierul spune că vin foarte mulți bani prin PNRR, dar cele 3,7 miliarde de euro stau la BNR de la începutul anului. Ce bine dacă banii veneau în economie”, a mai declarat Gheorghe Ialomițianu.